Potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului Vâlcea, cei opt suspecţi sunt toţi din Vâlcea şi au fost trimişi după gratii pentru 30 de zile, după ce la domiciliile lor anchetatorii au descoperit cinci plantaţii de cannabis şi alte droguri a căror valoare a fost estimată la 500.000 de euro.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea. În baza art. 226 Cod de procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală; dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.08.2019 şi până la data de 12.09.2019 inclusiv, a inculpaţilor: Morun Eusebiu ; Dumitraşcu Petre Valerian; Dumitraşcu Andrei Constantin; Dumitraşcu George Adrian; Rădescu Mihai – Răzvan; Anghel Constantin; Diaconescu Alexandru; Ciutacu Gheorghe Cristian”, se arată în minuta instanţei vâlcene.
Cei opt bărbaţi sunt bănuiţi ar face parte dintr-un grup infracţional organizat care, începând cu luna mai 2019, ar fi înfiinţat mai multe culturi de cannabis.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că cei doi lideri ai grupului infracţional au racolat prin intermediari un număr de 4 suspecţi care pentru a obţine un câştig financiar rapid, au acceptat ca începând cu luna iunie 2019 să înfiinţeze culturi de cannabis, constând în 150-200 plante, la imobilele deţinute de către aceştia pe raza judeţului Vâlcea. Aceste imobile erau situate în zone izolate şi greu accesibile, pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate. Creşterea şi îngrijirea plantelor a fost realizată de către membrii grupării, sub supravegherea celor doi lideri, care ulterior au procedat la punerea în vânzare a cantităţilor de cannabis pe piaţa ilicită din municipiul Râmnicu Vâlcea şi a altor localităţi”, au transmis, joi, reprezentanţii DIIICOT, potrivit Agerpres.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro