Din cercetări a reieșit că „s-a constituit un grup infracțional organizat, coordonat de un cetățean grec, specializat în introducerea în Europa, prin România, a unor importante cantități de heroină, disimulate în mărfuri importate legal” pe cale maritimă, până în portul Constanța, cât și prin intermediul unor mijloace de transport rutier ce aduceau marfă din Turcia. Potrivit anchetatorilor, au fost create compartimente speciale la nivelul remorcilor, pentru a ascunde drogurile.
Membrii grupului infracțional foloseau mărfuri legale, adesea role de bitum, piatră, lână, drojdie, care nu erau neapărat obiectul tranzacțiilor dintre importator și exportator, dar care aparțineau grupului, pentru a exista o acoperire legală atunci când efectuau transporturile de droguri.
Comunicat DIICOT:
Pentru transportul drogurilor, la o cursă, transportatorii trebuiau să primească o sumă de aproximativ 2.000-2.250 euro, „astfel încât să creeze aparența că banii reprezintă salariul şi nu plata transportului de droguri”, potrivit procurorilor.
Aproape o tonă și jumătate de heroină a fost confiscată de autorități pe 20 mai, în Portul Constanța, după cum a anunțat atunci Oana Pâțu, procuror șef adjunct al DIICOT.
„Este cea mai mare cantitate de heroină indisponibilizată de autoritățile române și a doua ca dimensiune la nivelul Uniunii Europene în ultimii ani”, a spus aceasta, precizând că valoarea capturii se ridică la peste 45 milioane de euro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro