Într-o perioadă în care întreaga lume suferă, iar țările fac zilnic bilanțul celor infectați cu coronavirus, realizăm că și cele mai mici acte de bunătate au o valoare imensă.

Iată opt povești ale unor oameni care au văzut bunătate în gesturi mici, strânse la un loc de The Lily, publicație deținută de The Washington Post.

1. “Vorbesc la telefon cu prietena mea cea mai bună la ora la care obișnuiam să luăm cina”

“Am 72 de ani și am hipertensiune. Sunt, altfel spus, în categoria de risc și stau în izolare acasă de o săptămână. Vecinii mei m-au aprovizionat cu alimente și m-au ajutat să nu o iau razna: ies pe verandă, în timp ce eu stau la ei în curte, și vorbim. Vorbesc cu prietena mea cea mai bună zilnic la telefon, la ora la care obișnuiam să ieșim să luăm cina. Ei sunt oamenii care mă vor ajuta să trec peste asta”.

Fapte bune pentru timpuri rele. Opt povești minunate despre umanitate în timpul pandemiei de coronavirus

2. “Natura este mereu acolo pentru noi”

“Actele de bunătate sunt peste tot în jurul nostru – în natură. Dimineață, păsările s-au întors în pădure și au cântat pentru noi, vântul a adiat și a adus cu el o urmă de primăvară. Natura este mereu acolo pentru noi. Hai să-i promitem că ne vom revanșa. Suntem împreună în asta, alături de planetă, de stele, de viitor”.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

3. “Nu aveam nevoie de mâncare, dar am comandat pentru a sprijini restaurantul”

“Am decis să comand mâncare la pachet ca să ajut cu puțin restaurantele locale. Am comandat prin DoorDash. Din păcate, nimeni nu a ajuns la restaurant ca să ia comanda mea. Am sunat la restaurant și m-am oferit să plătesc mâncarea pe care am comandat-o, dar să o ia proprietarul pentru familia lui. I-am explicat proprietarului că nu aveam nevoie de mâncare, dar am comandat oricum doar pentru a sprijini restaurantul lui. Nici nu a vrut să audă, a insistat să-mi aducă el însuși mâncarea după ce închide restaurantul. Și a făcut asta. Și mai mult. Când m-am uitat în pachet, am văzut că pusese ceva în plus: sticky rice cu mango așezat în formă de floare. Mi-a lăsat și un bilețel pe care scria: Mulțumesc mult pentru suport”.

4. “Încă reușim să găsim cele mai creative moduri de a fi aproape unul de celălalt”

“Un tânăr din cadrul bisericii noastre are o tumoare pe creier și nu poate primi vizitatori, bineînțeles. Membrii bisericii și prietenii lui ne-am gândit să-i arătăm că suntem alături de el și noaptea trecută sute de mașini au trecut încet prin fața casei lui, pe întuneric, claxonând. Este încurajator faptul că încă reușim să găsim cele mai inventive moduri de a fi aproape unul de celălalt”.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

5. “Să știi că cineva se gândește la familia ta e ca o îmbrățișare caldă”

“Prietena mea Heather mi-a scris să vadă ce fac. Deține un Starbucks local și m-a întrebat dacă am vrea niște cafea. Ca părinți cu două fetițe de 2 și 4 ani, care încearcă să lucreze de-acasă pentru prima oară, bineînțeles că aveam nevoie de cafea! M-a întrebat dacă am vreo preferință și mi-a promis că va trece să ne lase niște cafea în după-amiaza aia. Când am desfăcut pachetul, am găsit nu doar cafea, ci și un întreg kit de autoizolare: jocuri pentru copii, o mininarcisă, lozuri și dulciuri. M-am simțit atât de recunoscătoare, am început să plâng. Să știu că cineva s-a gândit la familia mea și avea grijă de noi s-a simțit ca o îmbrățișare caldă”.

6. Veteranii de război care lasă bacșiș, chiar dacă nu mai mănâncă la restaurant

Fapte bune pentru timpuri rele. Opt povești minunate despre umanitate în timpul pandemiei de coronavirus
Foto Schutterstock

“Soțul meu este veteran de război, a luptat în Vietnam și face parte dintr-o organizație a veteranilor care se întâlnește în fiecare dimineață de joi la un restaurant local. Din moment ce ni s-a cerut să stăm acasă și toate restaurantele și barurile sunt închise, grupul a găsit o cale ca aceia care obișnuiau să ia micul dejun la acel restaurant să doneze bacșișul pe care îl lăsau în mod normal ospătarilor care îi serveau în diminețile de joi. Acești bărbați și femei care și-au servit țara continuă să-și servească propria comunitate”.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

7. Asistenta care a cumpărat hârtie igienică pentru un bătrân

“În timp ce făcea niște teste de sânge, socrul meu de 96 de ani i-a spus asistentei că el și soția lui mai au doar o rolă de hârtie igienică acasă și nu a putut găsi în nici un magazin din cartier. A întrebat-o dacă știe un loc de unde ar putea să cumpere, iar asistenta i-a spus că nu. În seara aceea, când socrii abia luaseră cina, au auzit o bătaie în ușă. Era aceeași asistentă, care le-a adus un pachet mare de hârtie igienică. Ea și prietena ei au căutat în cel puțin zece magazine până au găsit ce aveau nevoie și nu au cerut nici un ban pentru asta. Cât de minunați pot fi unii oameni!”.

8. “E un moment în care toți trebuie să fim buni”

“Recent, o mamă cercetaș (n.r. – autorul se referă la Girl Scouts, o organizație de tineret pentru fete din Statele Unite) ne-a livrat fursecuri acasă. Abia fusese la magazin și era încântată că a găsit un set de pachete de șervețele umede dezinfectante. Când am întrebat-o unde le-a găsit, pentru că eu nu am găsit nimic, mi-a îndesat în mână un pachet. Am încercat să plătesc sau măcar să îi returnez o cutie de fursecuri, dar nu a vrut. A spus, în schimb: Este un moment în care toți trebuie să fim buni”.

Dacă aveți un mesaj asemănător, pozitiv, care credeți că în aceste vremuri grele poate încălzi inima celor din jurul nostru, fie și pentru o clipă, ni-l puteți trimite la adresa libertatea@libertatea.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI