Tot joi, salvamontiștii din Gorj au intervenit pentru salvarea a două persoane accidentate foarte grav în urma unui accident pe Transalpina, în Masivul Parâng.
Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, un grup de opt persoane, între care doi copii, a fost surprins de schimbarea bruscă a vremii pe traseul dintre Crucea Caraiman și cabana Babele.
Din cauza furtunii care le făcea deplasarea extrem de dificilă, unii dintre turiști au avut simptome de atac de panică, iar unul dintre copii a avut chiar probleme medicale.
Salvamontiștii din Bușteni, baza Babele, au intervenit imediat și au dus grupul în siguranță la telecabina care îi coboară în stațiunea Bușteni, din județul Prahova.
O altă acțiune dificilă a fost cea a salvamontiștilor de la Rânca, județul Gorj, care au intervenit pentru salvarea a două persoane accidentate foarte grav în urma unui accident pe Transalpina, în Masivul Parâng. Pentru preluarea victimelor au fost trimise în zonă două ambulanțe SMURD din Hunedoara și SAJ Vâlcea.
Ajunși la locul accidentului, salvamontiștii gorjeni au acordat primul ajutor femeii care era accidentată mai grav, având fracturi deschise, traumatisme și plăgi și au predat-o echipajului SMURD sosit de la Petroșani.
Cea de-a doua persoană nu are afecțiuni medicale grave, dar a fost preluată de ambulanță pentru un control medical amănunțit la spital.
Sursa FOTO – Salvamont România
Citește și:
Prima apariție a Vioricăi Dăncilă, după protestele din 10 august. ”Am văzut un asalt asupra instituțiilor statului”