„Eu, ca și coordonator de transplant, am sarcina să contactez familia, atunci când pacientul este declarat în moarte cerebrală. Apoi avem nevoie de acordul scris al medicului legist, conform legii”, a mai spus ea.
„În absolut toate cazurile medico-legale, precum accidente auto sau agricole, suicid, lovituri cauzatoare de moarte sau moarte violentă, prelevarea nu este valabilă fără acordul scris al medicului legist după ce se constată moartea cerebrală a pacientului”, a adăugat medicul.
Carmen Pantiș a declarat că, în acest caz, a vorbit personal cu medicul legist, care i-a explicat că e nevoie de timp de gândire și ar fi bine să discute cu procurorul de caz, pentru a afla mai multe detalii despre incidentul în care a fost implicat pacientul.
„Nu am reușit să îl găsesc pe procurorul de caz și asta este eroarea pe care mi-o asum, dar niciun act din cele semnate nu a fost incorect”, a afirmat ea.
În acest caz, familia s-a decis greu, a fost nevoie de 24 de ore pentru acord. Chiar și asa, familia a refuzat transplantul tuturor organelor, cu excepția cordului, pacientul în vârstă de 37 de ani fiind de religie budistă.
Medicul Carmen Pantiș, coordonator de transplant în Bihor:
Conform legii, prelevarea de organe e interzisă în cazurile de morți violente, dacă se compromite autopsia și, în consecință, șansele la aflarea adevărului și la un proces corect.
DNA i-a trimis în judecată pe un procuror, dar și pe medicul legist care inițial s-a opus prelevării, dar ulterior a acceptat-o.
De ce nu poate fi renovat bazinul de înot Vega din Ploiești, care a dat-o pe marea campioană Tamara Costache
În aceeași emisiune, antrenoarea Tamara Costache a vorbit despre bazinul de înot Vega din Ploiești care nu poate fi renovat! Primăria a luat clădirea de la Ministerul Turmisului și Sportului (MTS), însă terenul e sub sechestru!
”Ne bucurăm că acestă baza este încă funcțională, dar este o aventură zi de zi, nu doar pentru că bazinul arată cum arată, ci și pentru că încerc să construiesc niște caractere cu sportivii mei”, a spus Tamara Costache.
Marea sportivă crede că totuși se mai poate face ceva.
”Este o bază foarte veche, dar cred că se mai poate face ceva, cu bunăvoință și oameni de suflet”, a spus Tamara Costache la Adriana Nedelea LA FIX.
”Mi se pare absurd. Oamenii de sport, conducătorii noștri, primăria, unde sunt? Am făcut un memoriu să facem alt bazin, se tot caută teren, dar nu se desfășoară absolut nimic, totul e doar pe hartie. Doar studii și atât”, a mai spus Tamara Costache.
Antrenoarea de înot de la CSM Ploiești a precizat și care sunt riscurile la care sunt supuși zilnic copiii: ”centrala e foarte veche, se strică foarte des și copiii pot răci, se pun plase de siguranță să nu mai cadă din nou din tavan”.
Povestea emoționantă medicului irakian care a făcut școala în România și trăiește acum la Mosul
Tot la „Adriana Nedelea LA FIX”, corespondentul Libertatea în Irak Mircea Barbu a vorbit despre povestea emoționantă medicului irakian care a făcut școala în România și trăiește acum la Mosul.
Mircea Barbu a stat de vorbă cu Omar Dirar Abdallah, în vârstă de 35 de ani, a urmat un doctorat în dermatologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
„Nu i-a fost teamă să vorbească, e un tânăr curajos, dar i-a fost greu din punct de vedere emoțional să retrăiască aceste lucruri din acele locruri. Tot ce s-a întâmplat în Irak, în această perioadă, îl afectează. Are amintiri din acele locuri”, spune Mircea Barbu.
Al-Qaeda i-a ucis tatăl, când era mic, iar ISIS i-a dat foc la casă și a trebuit să se refugieze.
„Omar are o mare admirație pentru România și pentru București, i se aprind ochii când vorbește despre țara noastră”, povestește Mircea Barbu.
“Cea mai frumoasă perioadă din viața mea mi-am petrecut-o în România. Pentru că acolo e o viață normală. Nu există filtre de control pe străzi, nimeni nu te întreabă ce cauți, nu sunt grupări armate, nimeni nu te urmărește. Chiar simți că ești om acolo”
Omar Dirar Abdallah, despre perioada trăită în România:
Corespondentul Libertatea a afirmat că Omar ar vrea să se stabilească în România, dar chiar își dorește să rămână în Irak și să facă ceva pentru țara lui, prin ceea ce a învățat la noi.
„Are familia acolo, își dă seama ca e mai mare nevoie de el acolo decât ar fi într-un spital din București”, spune Mircea Barbu, care a vorbit și despre starea orașului Mosul în acest moment.
„Este, practic, un cimitir în aer liber. Nu neapărat cu cadavre, dar e mai mult un cimitir de amintiri, de dezastru continuu. Un amestec ciudat de șantier și ruină. Se contruiește foarte încet și cu foarte puțini bani. În plus, în Irak au loc proteste masive, din cauza corupției și a problemelor economice. Mosulul va fi, mult timp, un oraș în ruine”, este concluzia lui Mircea Barbu.
Urmăriți aici integral emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro