„Măsurile naționale vor avea o durată de implementare de 30 de zile, iar la final se va face o nouă evaluare, iar măsurile vor fi adoptate în baza rezultatelor obținute. Măsurile care sunt propuse la nivel național sunt menite să reducă impactul virusului. Prima măsură și cea mai eficientă este portul măștii generalizat, în spații deschise indiferent de rata de incidență. Înseamnă că oriunde ne aflăm în spațiul deschis să purtăm mască. Această măsură va duce la limitarea răspândirii virusului”, a anunțat Raed Arafat.

Măsura vizează și mall-urile, dar și sălile de fitness.

„A doua măsură este închiderea magazinelor la ora 21.00, astfel vom reduce riscul de răspândire a virusului. Sunt excepții: cine asigură mâncarea la domiciliu, farmacii și benzinării care rămân deschise”, a spus secretarul de stat.

Arafat a vorbit și despre restricționarea circulației pe timp de noapte și a explicat de ce a fost luată această măsură.

”Legat de limitarea deplasării între orele 23.00-05.00, acestea este intervalul în care tinerii se deplasează să se viziteze, au loc petreceri. Și aici sunt excepții: deplasări în interes personal, asistență medicală, procurarea de medicamente, însoțire persoane bolnave sau în cazul unui deces survenit în familie. Dacă un avion aterizează la 1 noaptea, de exemplu, evident este exceptată deplasarea nocturnă”, a mai spus Raed Arafat.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Secretarul de stat a vorbit și despre interzicerea petrecerilor și reuniunilor timp de o lună.

„Interzicerea reuniunilor cu prilejul petrecerilor în spațiile deschise și închise. Nu vorbim aici de membri familiei care se întâlnesc acasă”.

Raed Arafat a precizat că terasele vor rămâne deschise, cu condiția să funcționeze, într-adevăr, ca spații deschise, să nu fie acoperite.

”A mai fost introdusă o rectificare ce înseamnă terasa. Poate ați observat că la unele terase s-au pus sticlă, pereți, devenind astfel închise. Orice spațiu care are un acoperiș și doi pereți este un spațiu închis și se aplică regula la incidență. Aceste spații nu pot fi tratate ca terase în spații deschise”, a explicat Arafat.

Secretarul de stat a vorbit și despre închiderea piețelor din spațiile închise.

„Interzicerea funcționării târgurilor, bâlciurilor, excepție fac cele în spații deschise cu respectarea distanței, portul măștii și normele de igienă. (…)
Comportamentul și modul de interacțiune în piață este altfel față de cel din mall în magazine, unde regulile sunt mult mai controlabile din punct de vedere al măștii și acolo sunt delimitări, se închide la ora 21.00”, a spus Arafat.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Despre munca la domiciliu, Arafat a spus că este obligatorie acolo unde activitatea o permite: ”Devine obligație prin ordonanță de urgență”.

Arafat a mai spus că de luni se închid toate școlile și toți elevii vor învăța online, indiferent de rata de incidență din localități, dar a anunțat că after school-urile și creșele rămân deschise.

”After school-urile și creșele rămân deschise, însă Ministrul Educației va emite o hotărâre pentru trecerea tuturor școlilor în pregătire online. (…) Persoanele care muncesc trebuie să-și lase copiii undeva ”, a mai explicat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Raed Arafat a declarat că prin ordonanță de urgență s-au adăugat echipamente la lista de stocuri strategice.

„S-au adăugat ventilatoare pentru ventilație non-invazivă – 1.500 de bucăți  oxigenoterapie în flux mare: 1.000 de bucăți  concentratoare de oxigen pentru a mări capacitatea la spitale: 3.000 individuale și 50 de capacitate mare, teste rapide antigen: 3 milioane, măști chirurgicale: 50 milioane,  seringi: 10 milioane pentru campania de vaccinare. România va achita o nouă tranșă de 200.000 de euro pentru mecanismul european de achiziție de vaccin împotriva COVID-19. Suma preconizată necesară este de 67 de milioane de euro. Urmează să vedem care vor fi preţurile în urma negocierilor”, a mai explicat Arafat.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Raed Arafat a explicat de ce s-au luat măsuri restrictive pentru 30 de zile și nu pentru 14 zile, intervalul pentru care se calculează rata de incidență și se iau măsurile la nivel local.

„Ne așteptăm să continue creșterea, sperăm că după aceste măsuri să scadă, dacă este nevoie de măsuri suplimentare le vom lua”, a mai spus Arafat, întrebat ce așteptări sunt la finalul celor 30 de zile de restricții

Raed Arafat a fost întrebat de ce piețele din spațiile închise nu mai pot funcționa, în schimb mall-urile rămân deschise în cele 30 de zile de restricții.

„Dacă intrăm în discuția asta, nu plecăm acasă, comportamentul din piață este altfel spre deosebire de cel din mall. La piață, se cumpără cu bani cash, nu se folosește cardul, sunt alte riscuri. Este vorba și de protecția angajaților”, a explicat Raed Arafat.

Legat de schimbarea regulilor pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare, șeful DSU a spus că nu s-a schimbat nimic față de cele de la alegerile din 27 septembrie.

Raed Arafat a spus că petrecerile și serbările sunt interzise, însă nu și în apartamentele românilor, acolo unde nu se pot impune restricții.

„În locuințe oamenii să respecte regulile, chiar dacă ai invitat pe cineva la tine, să se poarte mască. Nu s-a pus o limită de persoane aici, petrecerile și aniversările sunt interzise, dacă cineva riscă și face ceva în interiorul domiciliului, o face pe răspunderea lui. Noi nu putem să mergem să interzicem ceva în interiorul domiciliului, nu avem astfel de legislație, care să permită acest lucru,” a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU a vorbit și despre declarația pe proprie răspundere.

„Declarația pe proprie răspundere poate fi scrisă de mână, unde să scrie clar scopul deplasării și datele personale. Poate să fie și un formular, cine vrea să descarce, merg ambele soluții”, a răspuns Arafat.


Raed Arafat, șeful DSU, va face declarații de presă la ora 12.00, asta după ce inițial au anunțat că declarațiile vor avea loc cu o oră mai devreme.

Conferința de presă va începe la ora 11.00, iar Raed Arafat, șeful DSU va vorbi despre resticțiile ce vor intra în vigoare de luni, 9 noiembrie.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea 52 prin care vor intra în vigoare noile restricții pe teritoriul României, anunțate de Klaus Iohannis în debutul ședinței de Guvern de joi, 5 noiembrie.

Conform documentului CNSU, masca de protecție devine obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, inclusiv, în toată țara, indiferent de rata de infectare, în toate spațiile publice, atât închise, cât și deschise.

De asemenea, mai prevede hotărârea, toate instituțiile publice și toți operatoii economici publici sau privați, practic toți angajatorii trebuie să reorganizeze activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu. În cazul în care acest lucru nu se poate, angajatorii trebuie să împartă personalul în cel puțin două grupe și să decaleze programul astfel încât aceștia să-și înceapă și să termine activitatea la o diferență de cel puțin două ore.

În toate localităţile din România, va fi interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
FANATIK.RO
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI