Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi a răspuns întrebărilor jurnaliștilor Libertatea. În ce direcție se îndreaptă lupta anticorupție în România? Sunt suficient de puternice argumentele politicienilor care vor să limiteze puterea procurorilor? Am aflat răspunsurile Laurei Codruţa Kovesi, în interviul LIVE pe care aceasta l-a acordat în redacția Libertatea.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre modificarea legilor Justiției. „Comunicatul de presă al DNA a plecat de la propunerile dezbătute în Parlament care din punctul nostru de vedere vor avea un devastator din două puncte de vedere, atât din perspectiva anchetelor, pentru că va limita posibilitățile investigatorilor de a face anchete eficiente și de le duce la final. În al doilea rând, acest efect devastator se va răsfrânge și asupra cetățenilor și asupra societății”

„O primă modificare care nouă ne-a atras atenția și care va duce practic la eliminarea oricărei finalități într-o anchetă judiciară este aceea că odată ce ai înregistrat o sesizare, ești obligat ca persoana care este vizată de anchetă să fie anunțată și să participe la o anchetă”

„Haideți să luăm un exemplu. Dacă un cetățean vine la DNA și sesizează că un primar a cerut mită pentru a-i atribui un anumit contract din fonduri publice, procurorul din DNA este obligat să îl anunțe pe primar că este o anchetă care-l vizează și să-i spună că are posibilitatea de a participa la toate actele de investigare pe care DNA le face ca să dovedească că el a comis sau va comite fapta. Vă dați seama că în astfel de situații, nicio anchetă nu se va finaliza cu trimiterea în judecată sau cu dovedirea unei infracțiuni”

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

„Nicăieri în lume nu am întâlnit ca un procuror să-l anunțe pe cel vizat de o anchetă că urmează să facă o anchetă până când nu facem niște acte premergătoare”

„În momentul în care începe urmărirea penală și o persoană devine suspectă, există obligația legală ca imediat acesta să fie anunțat și din acel moment el are dreptul să participe la actele de urmărire penală”

„Există un asalt asupra justiției și în alte state. (…) Vedem un asalt asupra justiției, asupra posibilității efectuării de anchete”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre respectarea drepturilor omului în România. „Haideți să vedem nu ce spune procurorul-șef DNA, ci ce spun evaluările internaționale. În urmă cu două luni de zile a fost publicat raportul celei de-a 121-a evaluări făcute de Organizația Națiunilor Unite exact pe modul în care România respectă drepturile și garanțiile procesuale și drepturile fundamentale ale omului”

„Este un raport care vizează cum se respectă aceste drepturi ale omului în Justiție. Dacă citim cu atenție acest raport, o să constatăm că inclusiv acest raport atrage atenția asupra atacurilor privind anumite modificări legislative cu referire la independența justiției”.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

„Garanțiile interne prevăzute în Codul de Procedură Penală și în legislația  din România sunt suficiente în ceea ce privește garantarea și respectarea drepturilor omului”.

„Orice abuz pe care un procuror sau un judecător îl face în activitatea lui poate fi sancționat”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre spectacolul cătușelor. „Nu există DNA TV. Nu noi furnizăm imaginile către public. Nu suntem aceia care ar trebui să blurăm anumite imagini. Faptul că în spațiul public se filmează anumite persoane care intră sau ies dintr-o unitate de Parchet, dintr-o instanță de judecată, sunt lucruri pe care noi ca procurori sau ca magistrați nu putem să le cenzurăm”

„Există o obligație ca persoanele citate la DNA să nu fie filmate în interiorul clădirii, să nu fie filmate în timp ce se administrează anumite acte sau se desfășoară anumite activități în interiorul instituției. Dar pentru ceea ce se întâmplă în exteriorul instituției, nu putem să fim responsabili”.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre obligația procurorului de informa inculpatul despre data și ora efectuării actelor de urmărire penală. „Există în acest moment o prevedere în Codul de Procedură Penală că după momentul în care o persoană devine suspect are dreptul să fie încunoștințat prin avocatul său de anumite acte care se desfășoară. În prezent, avocații inculpaților participă la anumite audieri, dar acest drept nu trebuie extins din momentul ce ai primit o sesizare”

Laura Crișan a fost arestată împreună cu cei doi complici. Fiica afaceristului asasinat la Arad ajunge după gratii
Recomandări
Laura Crișan a fost arestată împreună cu cei doi complici. Fiica afaceristului asasinat la Arad ajunge după gratii

„Din moment ce ai primit o sesizare, imediat după ce ai primit sesizarea, fără să faci un nimic de verificări, ai anunțat persoana că tu ai deschis o investigație și că urmează să investighezi, este evident că nu o să mai reușești niciodată să dovedești nicio infracțiune. Ce credeți că va face acel primar suspectat imediat? Va distruge documente, va discuta cu cei din subordinea să spună ce să declare la procurori când vor fi chemați”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre dezincriminarea infracțiunii de mărturie mincinoasă. „Există dorința de a dezincrimina infracțiunea de mărturie mincinoasă. Pe lângă faptul că toate persoanele care sunt judecate pentru această infracțiune vor scăpa pentru că se va aplica principiul legii penale mai favorabile. Pe viitor, orice persoană care va fi audiată ca martor nu va mai avea obligația să spună adevărul. Fiecare va spune ce vrea”

„În momentul în care această sancțiune dispare, fiecare persoană poate să spună ce vrea și atunci există un risc foarte mare să ne trezim cu foarte multe situații de erori judiciare pentru că martorii nu vor spune adevărul”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre valorificarea rapoartelor de expertiză. „Vorbim despre efectele asupra rapidității realizării unei anchete. (…) Cu siguranță se va îngreuna desfășurare unui proces”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre directiva europeană. „Aceste modificări pleacă de la un pretext fals. Directiva nu trebuie folosită ca pretext pentru a modifica ceva ceva existent în legislația. Ce ține de prezumția de nevinovăție există deja în Codul de Procedură Penală”.

„Regăsim în aceste propuneri chestiune care nu au legătură cu dreptul de apărare”

„Dezincriminarea infracțiunii de mărturie mincinoasă nu are legătură cu această directivă”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre încătușare și arestarea preventivă.

„Încătușarea unei persoane arestate se face peste tot în lume. Măsura nu a fost inventată în România”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre lupta anticorupție. „Lupta anticorupție va fi terminată. Un sistem de justiție nu poate lupta cu corupția la nivel înalt”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre modificarea legilor justiției. „Atunci când un fenomen care este corupție, îl lăsăm să fie sistem, cu siguranță nu vrem să protejăm cetățenii”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre proteste. „Nu pot să comentez aceste lucruri. Am observat o implicare mai activă a cetățenilor în lupta anticorupție. Suntem conștienți ceea ce face DNA în societate. (…) Aceasta implicare a cetățenilor ne arată cât este de important ceea ce facem”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre recuperarea prejudiciilor. „DNA are rezultate bune când vine vorba despre indisponibilizarea bunurilor. Peste jumătate de miliard de euro au fost bunuri sechestrate de DNA”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre bilanțul DNA la sfârșit de an. „Au fost câteva persoane din DNA care nu aveau ce să caute în DNA. Avem la fiecare sfârșit de an în care analizăm lucrurile bune și lucrurile rele. Analiza o vom face publică în februarie”

„Nu cred că există instituții perfecte. Important este când ai o astfel de problemă. Am cerut revocarea unor procurori. Sunt lucruri bune care s-a întâmplat în DNA și lucruri mai puțin plăcute”.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre viitorul DNA. „La nivel personal, toată energia o decid profesiei. Ce voi face după, o să-mi continuu cariera în domeniul juridici. Cu siguranță, este de lucru”.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre separarea puterilor în stat. „Noi sperăm ca opiniile pe care le facem public, care ni se cer instituțional, să contribuie la elaborarea unei legislații mai bune. Noi, ca procurori, nu facem legea, o face Parlamentul”

„Din punct de vedere instituțional, rolul nostru este să atragem atenția. Să încercăm să-i convingem pe cei din legislativi că aceste modificări nu sunt utile. O legislație proastă care permit infractorilor să comită fapte grave nu este utilă”.

FOTO: Adrian MANOLACHE

CITEȘTE ȘI:

Falsa urgență. Cifrele Comisiei Europene care demontează graba PSD-ALDE de a schimba codurile penale

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Lidl bagă la ofertă trei produse pe care foarte mulți români îl caută. Sunt la raft de joi, 14 noiembrie, au un preț excelent și se vor vinde repede
FANATIK.RO
Lidl bagă la ofertă trei produse pe care foarte mulți români îl caută. Sunt la raft de joi, 14 noiembrie, au un preț excelent și se vor vinde repede
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Două pisici au fost aduse drogate la un spital veterinar din Capitală. Animalele ar fi mâncat dintr-un plic lăsat nesupravegheat
Observatornews.ro
Două pisici au fost aduse drogate la un spital veterinar din Capitală. Animalele ar fi mâncat dintr-un plic lăsat nesupravegheat
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI