Astazi de dimineata, pe Dealul Patriarhiei, timisoreanul Faur Isaia a fost oprit de catre fortele de ordine cand a incercat sa se apropie de Traian Basescu. El a fost retinut si dus la Sectia 14 de politie, unde va ramane pana la sfarsitul slujbei de inmormantare a lui Teoctist. Faur Isaia a devenit cunoscut in anul 2000, cand l-a stropit cu cerneala albastra pe presedintele de atunci al Romaniei, Emil Constantinescu. Timisoreanul a declarat ca voia sa intre in contact cu Traian Basescu pentru a-i inmana mai multe scrisori cu sesizari. Acum, petitiile vor fi inmanate sefului statului prin intermediul fortelor de ordine.