UPDATE ora 17.40 Decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă în România a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

Potrivit Ordonanţei nr 1 din 1999, decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare.

Libertatea prezintă LIVE TEXT declaraţiile preşedintelui:

  • Începând de astăzi, se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, timp de 30 de zile
  • Pandemia poate fi stopată doar prin măsuri excepționale, care vizează sănătatea publică
  • Aceste măsuri vizează şi îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale
  • Oricât de greu ne va fi să ne acomodăm, este singurul mod de a salva vieţile noastre şi ale celor de lângă noi
  • Este extrem de important ca oamenii să fie corect informați, de-asta aș vrea să și explic ce înseamnă starea de rugențpă potrivit decretului pe care l-am semnat astăzi și cum ni se schimbă viața.
  • Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților, activitatea se suspendă pe perioada stării de urgență
  • Salut eforturile cadrelor didactice care oferă soluții alternative pentru ca elevii să traverseze această perioadă dificilă cu cât mai puține lacune
  • Foarte important este să limităm povara financiară asupra cetățenilor în aceste momente grele.
  • Dacă va fi nevoie, se vor plafona prețurile la medicamente, la alimentele de strictă necesitate și la utilități: apă, salubritate, gaze etc. în limita prețului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgență
  • Măsurile se aplică tuturor cetăţenilor aflaţi pe teritoriul României
  • Serviciile medicale pentru tratarea coronavirusului se acordă tuturor persoanelor de pe teritoriul României.
  • Angajatorii și angajații afectați de această criză vor fi sprijiniți prin derogări.
  • Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinților nu se aplică angajaților de la apărare, penitenciare, din spitale și altor categorii stabilite după caz. Acestea au însă dreptul la o majorare a salariului.
  • Se introduce posibilitatea ca în instituțiile statului să se lucreze de la domiciliu sau în regim de telemuncă.
  • Angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19 vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale în vigoare.
  • Angajații și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau chiar oprită total sau parțial pe perioada stării de urgență prin decizii ale autorităților publice, vor beneficia de protecție socială. Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților de penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite după caz.
  • Aceste categorii de personal au însă dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut de Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.
  • Tot în sprijinul angajaților și angajatorilor se introduce posibilitatea ca, în instituțiile și autoritățile statului și în societățile cu capital privat, acolo unde se poate, să se lucreze la domiciliu sau în regim de telemuncă.
  • De asemenea, oamenii trebuie să știe că nu mai este necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale, acestea pot fi depuse pe cale electronică.
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
  • Activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgență deosebită. Lista acestora se stabilește de ICCJ și colegiile de conducere ale Curților de Apel. Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi. Termenele să se facă prin videoconferință.
  • Nu mai e necesar drumul la sediul instituțiilor, pentru beneficii sociale, pot fi depuse electronic
  • Un capitol important e despre măsurile în domeniul sanitar. Am dispus ca în structurile MAI, sanitare, asistență socială, să se poată angaja fără concurs personalul necesar
  • Am dispus asigurarea sumelor necesare la Ministerul Sănătății pentru achizionarea directă a materialelor și medicamentelor necesare
  • Am simplificat procedurile de decontare a banilor în sistemul sanitar
  • Se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică
  • Am decis suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către ITM, cu câteva excepții
  • Transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare. Vă mulțumesc tuturor și vă suntem recunoscători
  • Prin acest decret am luat toate măsurile pentru protejarea personalului sanitar
  • Măsurile care au funcționat până acum au fost cele severe, de distanțare socială.
  • Poate fi interzisă gradual circulația rutieră, fluvială, navală, feroviară pe diferite rute.
  • O primă măsură cu aplicare graduală – doar dacă e necesar – e și identificarea de stocuri și distribuție de echipamente de protecție și altele pentru tratarea COVID-19.
  • Sunt măsuri extreme care vor avea impact direct asupra vieților noastre. Ele vor avea caracter temporar, însă sunt necesare acum pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor.
  • Tot ce facem acum se subsumează obiectivului primordial: de a proteja viețile oamenilor prin limitarea răspândirii infecției.
  • Voi verifica personal implementarea acestor măsuri, la fiecare minister și autoritate în parte
  • Sunt hotărât ca împreună cu guvernul Orban să luăm cele mai drastice măsuri pentru a proteja viața cetățenilor. Dar ele treubie urmate de oameni
  • Națiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări și în trecut, dar împreună am reușit să trecem cu bine peste ele.
  • Astăzi nu suntem singuri. O criză globală necesită soluții globale, nu doar locale. Efortul internațional este uriaș, ne coordonăm cu partenerii noștri și îmrepună suntem siguri că vom depăși această grea încercare.
  • Dragi români, vă doresc multă sănătate!
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Potrivit legislaţiei, respectiv Ordonanţa nr 1 din 1999, starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.

Decretul de instituire a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare.

Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea.

Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:

a) motivele care au impus instituirea stării;

b) zona în care se instituie;

c) perioada pentru care se instituie;

Parlamentul, pregătit să încuviinţeze starea de urgenţă. Posibil vot online

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european
Recomandări
Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Parlamentarii sunt pregătiţi să convoace, de urgenţă, Birourile reunite ale celor două Camere, pentru a stabili şedinţa de plen reunit în care se va da votul pentru starea de urgenţă în care intră ţara noastră.

Pentru că aleşii sunt în cricumscripţii, este posibil să se pregătească un vot online, electronic, coordonat prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI