Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Arad, spune că nu a mai auzit până acum ca cineva să își secretizeze toată oferta.
”Suntem familiarizați cu acest termen, dar este prima dată când ne întâlnim cu o secretizare totală a ofertei. Nu am mai auzit așa ceva. Se citează o lege privind dreptul ofertanților de a secretiza anumite informații. Și noi am secretizat o parte din ofertă. Dar doar cele care țin de dreptul de proprietate intelectuală”, a explicat Blidar.
”Aveam nevoie de informațiile pe baza cărora turcii au fost declarați câștigători.
Informațiile pe care noi am vurt să le obținem sunt publice.
De exemplu, se cere ca tramvaiele să fie de 36 de metri. În catalogul firmei
turcești se arată că fabrică trei tipuri de tramvai, niciunul nu se încadrează
în această lungime.
De asemenea, se cere ca tramvaiul să aibă 5 uși duble, cu
lățimea de 1300 mm. Câte uși duble are tramvaiul turcesc pentru că noi știm că
nu poate avea acest număr de uși.
Poate au avut soluții legale și corecte și ne vedem de treabă. Dar până atunci, noi bănuim că tramvaiele lor nu corespund caietului de sarcini”, a mai spus Blidar.
Răspunsul către Astra și publicat de Libertatea este secretizat/anonimizat.
Ce spune primăria? „Sunt considerate confidențiale acele informații declarate ca atare de operatorul economic participant la procedura de achiziție ”
Adică dacă „operatorul economic” declarat câștigător nu vrea niciodată, publicul nu avea ști niciodată de ce au fost ales câștigător, ce îl recomnadă.
Și tot primăria transmite: „Fiecare operator are dreptul să solicite instanței desecretizarea ofertei și are la dispoziție 10 zile pentru depunerea eventualelor contestații”
Discutăm chiar cu acționarul Astra Vagoane Arad despre secretele licitației, la Adriana Nedelea LA FIX.