Porturile Constanta Sud (fluvial), Constanta Nord si Sud (maritim) si Midia, precum si Canalul Dunare-Marea Neagra au fost inchise, astazi, din cauza cetii dense, transmite Rompres. Potrivit Capitaniei Zonale Constanta, vizibilitatea extrem de scazuta, sub jumatate de mila marina, a determinat sistarea manevrelor in toate porturile constantene, incepand cu ora 11.50. De asemenea, a fost suspendata si navigatia convoaielor de barje pe Canalul Dunare-Marea Neagra, prin ecluza de la Agigea.
Din cauza conditiilor meteo precare, navele trebuie sa mentina permanent in functiune semnalele luminoase si acustice si sa aiba un om de veghe pe punte.