O tanara nemtoaica, voluntar la o casa de copii din Petresti-Sebes, judetul Alba, a murit inecata, aseara, dupa ce a sarit in rau pentru a salva viata unei fetite, relateaza Rompres. Diana M., in varsta de 20 de ani, a mers impreuna cu mai multi copii de la Casa Crestina pentru Copii Saraci Petresti, unde activa ca voluntar, pe malul raului Sebes pentru a face baie. La un moment dat, o fetita a fost luata de ape, tanara nemtoaica sarind imediat in ajutorul ei. Educatoarea a fost insa luata de apa si dusa la aproximativ doi kilometri in aval, unde a fost gasit cadavrul plutind. Fetita a reusit sa se salveze, prinzandu-se de o piatra si fiind ajutata ulterior de un alt copil, care a scos-o din rau, potrivit politistilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News