Doua persoane din Hunedoara au incercat sa fure, astazi, peste 2.100 de kilograme de fier vechi de pe platforma fostului combinat siderurgic local, transmite Rompres. Hotii au transportat fierul cu doua carute, iar langa un pod de langa municipiul Hunedoara au fost suprinsi de o patrula mobila de jandarmi. Daca infractorii ar fi reusit sa vanda deseurile la un centru specializat, ar fi castigat peste 1.000 de lei de pe urma tranzactiei. Anul trecut, Politia a consemnat peste 110 asemenea infractiuni pe platforma fostului combinat siderurgic din Hunedoara, cantitatea de fier vechi furata depasind 75.000 de kilograme.