Ghidat de GPS, un italian de 61 de ani a ramas blocat cu masina pe un drum forestier din judetul Bihor si a fost recuperat, azi-noapte, de salvamontisti si jandarmi, relateaza Rompres. La volanul unui Mercedes, italianul venea dinspre Cluj-Napoca si dorea sa ajunga la Stana de Vale. Indrumat prin serviciul GPS, traseul indicat a fost prin Bulz-Remeti care, desi este cel mai scurt, se dovedeste impracticabil in conditii de iarna.

Neavand semnal la telefonul mobil, cetateanul italian a fost nevoit sa mearga cativa kilometri pe jos pana a putut sa sune la 112 si sa cheme ajutoare. Salvamontistii au reusit sa ii puna autoturismul din nou in miscare, dar dupa doar cativa kilometri, ghinionistul sofer s-a ales cu o pana la una dintre roti. De data aceasta, jandarmii, care se aflau in apropiere ca urmare a primului apel la numarul de urgenta, l-au ajutat sa schimbe roata si i-au gasit un loc de cazare, la o pensiune din zona Barajului Lesu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News