Secretarul de stat în cadrul MAI, Bogdan Despescu, a anunțat că ministrul Vela a luat decizia înființării unei structuri distincte în cadrul Poliției Române care va consolida parteneriatul MAI – școală – autorități locale în vederea dezvoltării unui proces educațional anti-infracțional și anti-victimal.
Prin această inițiativă, potrivit reprezentanților MAI, va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar, respectiv în procesul educațional.
Structura nouă formată, ‘Poliția, siguranță școlară’ va acorda o mai mare importanță activităților și măsurilor preventive, concentrându-se pe identificarea factorilor generatori și eliminarea din timp a potențialelor riscuri, în principal, pentru prevenirea consumului de droguri, traficului de persoane și violenței juvenile
Bogdan Despescu:
„Poliția, siguranță școlară” va funcționa odată cu începerea anului școlar atât la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române cât și la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Cele mai importante declarații ale secretarului de stat Bogdan Despescu:
- A fost elaborat un nou plan național de acțiune pentru creșterea siguranței elevilor și profesorilor și pentru prevenirea violenței juvenile.
- Se înființează o structură distinctă în Poliția Română, pentru consolidarea parteneriatului MAI – școală – autorități locale. Practic, va fi o prezență mai mare a polițiștilor în procesul educațional.
- Structura Siguranță Școlară se va concentra pe găsirea factorilor generatori și eliminarea riscurilor în principal pentru violența juvenilă și consumul de droguri.
- Structura va fi înființată prin ordin de ministru, prin suplimentarea posturilor alocate cu 266 de funcții.
- Va fi o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar.
- Va funcționa odată cu începerea anului școlar, atât la nivelul IGPR, cât și la nivelul inspectoratelor județene și la nivelul Poliției Capitalei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro