Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate din Capitala cerceteaza opt tineri, cu varste cuprinse intre 21 si 30 de ani, toti din Bucuresti, pentru operatiuni ilegale cu carduri bancare, de peste 70.000 de euro, transmite Rompres. Ieri, cei opt au fost ridicati de oamenii legii de la domiciliile lor, in urma perchezitiilor fiind confiscate 11 hard disk-uri, o unitate centrala, trei laptop-uri, 36 de cartele PVC cu banda magnetica, un pistol cu gaze, articole de imbracaminte de lux si suma de 18.000 de lei si 6.050 de euro. Trei dintre infractori sunt cercetati in arest preventiv, iar alti cinci in stare de libertate, acestia avand interdictia de a parasi localitatea. Capetele de acuzare sunt detinere de instrumente de plata falsificate, detinere de echipamente electronice in scopul falsificarii mijloacelor de plata electronice si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos.