Un profesor de matematica de la un colegiu tehnic din Buzau a fost prins in flagrant, aseara, in timp ce primea ca mita de la un elev suma de 1.500 de lei, transmite Rompres. Actiunea, organizata de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau, a fost initiata la sesizarea unui elev de clasa a noua, caruia profesorul Paul Stoenica i-a cerut bani pentru a-l trece clasa. Surse din cadrul colegiului afirma ca acest profesor ar fi luat mita si de la alti elevi. Anul trecut, acelasi dascal a fost cercetat sub acuzatia de hartuire sexuala.