Andrei Cristian Eremia, un tanar de 20 de ani, a fost retinut de politisti, noaptea trecuta, el fiind cautat pentru furtul a aproape 65.000 de lei dintr-un cazinou din Constanta. Eremia era cautat inca din vara anului trecut si a fost depistat in urma unei actiuni de rutina. Potrivit reprezentantilor Politiei Constanta, in iulie 2007 el era angajat al cazinoului. “A profitat de faptul ca nu era supravegheat si a intrat in biroul conducerii societatii. A descuiat seiful, a furat 64.800 de lei si a plecat apoi de la locul de munca, disparand cu banii”, au precizat politistii. Desi domiciliaza in municipiul Constanta, tanarul nu a fost gasit in oras, din primele verificari rezultand ca ultimele luni le-a petrecut in judetul Tulcea. In timpul anchetei, infractorul a declarat ca a cheltuit o parte din bani, restul fiindu-i furati de persoane necunoscute la scurt timp dupa ce i-a sustras din seiful cazinoului.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News