Ingrediente: Două kg de vinete, 5 ouă, două linguri de făină, o ceşcuţă de orez, 6 cepe mari, două legături de mărar şi două de pătrunjel, două linguri de vegeta, piper după gust, 6 linguri de ulei.
Preparare: Se curăţă vinetele de coajă şi se taie cubuleţe, apoi se pun la fiert circa 20 de minute. Se lasă să se răcească şi se scurg bine. Ceapa tocată marunt se căleşte, iar când devine arămie se adaugă orezul ales şi spălat. Se adaugă apă fiartă (trei ceşcuţe la fel ca aceea de orez) şi se fierbe până se umflă orezul. După ce se răcesc, orezul şi ceapa se amestecă foarte bine împreună cu vinetele, făina, ouăle, verdeaţa tocată, vegeta şi piperul. Cine vrea, poate adăuga şi câţiva căţei de usturoi. Compoziţia se pune într-o tavă unsă cu puţin ulei şi se acoperă cu un ou bătut, în afara celor cinci incluse în compoziţie. Tava se bagă apoi în cuptor, la foc potrivit, până se rumeneşte. Se porţionează doar după ce se răceşte.
Poftă bună!
Reţetă trimisă de Marcel