Trecerea la ora de iarnă presupune revenirea la Timpul Legal Român. Ceasurile se dau înapoi, ora 4 va deveni ora 3, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică ne vom putea bucura aşadar de un somn mai lung.
România se va ghida după ora de iarnă până în ultima duminică din luna martie a anului 2013, atunci când vom reveni la ora de vară. În acea noaptea ora 3 va deveni ora 4.
În România ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. Până în 1983 a funcţionat sistemul primei duminici din aprilie şi a ultimei duminici din septembrie, iar din 1984 până în 1996 cel al ultimei duminici din martie şi al ultimei duminici din septembrie.  Prezenta regulă este în vigoare din 1997.

 
 

Urmărește-ne pe Google News