Deși atacul a fost posibil prin exploatarea unor vulnerabilități și obținerea frauduloasă a parolelor unui angajat, rețeaua și serviciile Orange nu au fost afectate, susține compania
„Serviciile și rețeaua Orange nu sunt afectate de această situație. Am luat măsuri pentru reducerea impactului acestui incident și am implementat acțiuni suplimentare de securitate. Respectăm obligațiile legale și colaborăm cu autorițătile abilitate în investigația pe care o desfășurăm”, a transmis Orange România.
Datele expuse includ informații personale ale clienților YOXO, precum numele, prenumele, numele de utilizator, numărul de telefon și adresa de e-mail. De asemenea, au fost compromise datele de contact ale angajaților și ale persoanelor autorizate să interacționeze cu Orange.
„Clienții afectați sunt în curs de notificare. Le recomandăm tuturor clienților să rămână vigilenți în ceea ce privește tentativele de fraudare prin campanii de phishing și apeluri înșelatoare. Suntem conștienți de impactul pe care un astfel de incident îl poate avea și asigurăm clienții și partenerii că prioritatea noastră este protejarea datelor tuturor”, a susținut Orange.
Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844fa91529b20d357c71ff2bc9eee4bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24e25387849722b22d26bb6ed89aa5df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c71adba1ff08a2b6b491b69dd4665198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_829ee925c8c7870d17ff9dbc936aade6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_32be692b097006eeab1e338dfc893f14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_66a06f8f51350644d54916774baf1890.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38e7733404b1457ca2386cd7ea17fff9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_593d9760c375903563d07603f3151fa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_794b9521e40613af24d4c1e0e0aeb78e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e2aee1ef33f834b3abd78c4b5ee94cf5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_26ca7bf089c7306b28802ccd4e85b984.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_465a99130118088f64d00a1050d36e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f75d35570279f16aba8a46adc8fa2da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d25f894c8663b57c42fa75b63c93a7d2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cbfb28d4a09c51eeaf992911ab83f32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_1e6a8a625dabfbaea1c8ec7e4aba1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ce85b03cc3b1a586f5e155303ee0c890.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5c6ce9e1a8153e005dfb344ae8b55b74.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.