Serviciile bancare sunt disponibile doar în Franța, țară unde Orange speră să ajungă să aibă 2 milioane de clienți în zece ani, adică o cotă de piață de 25% din totalul serviciilor de online banking, potrivit Reuters.
În România, serviciul ar putea fi lansat din 2018, după cum anunțau oficialii grupului francez în luna aprilie. Planul ar fi să lanseze credite pe termen scurt, iar pentru asta nu va avea nevoie de licență de bancă. Ar fi, practic, o instituție financiară nebancară (IFN). Orange Bank ar putea furniza astfel credite de la trei luni la un an, după cum scria Start-Up.ro.
Sursă alternativă de venituri
Acesta este văzut de către Orange drept o sursă alternativă de venituri, în condițiile în care operatorii telecom se confruntă cu un adevărat ”război al prețurilor”, în condițiile în care costul instalării de rețele este foarte mare.
Spre exemplu, Telekom România a lansat primul abonament 4G cu internet neliminitat, fără ca viteza să fie redusă după consumarea unei anumite cantități de trafic, în vreme ce Vodafone România a lansat servicii mobile cu viteze de download de circa 800 Mbps.
Deja 25.000 de clienți și-au arătat interesul pentru aceste servicii, dar acest număr este extrem de mic comparativ cu cei 21 de milioane de utilizatori pe care compania îi are în Franța pentru serviciile sale mobile.
Un număr de 793,4 milioane de plăți online s-au făcut anul trecut prin online banking în Franța, în creștere față de cele 586,2 milioane din 2014.
Orange are deja o serie de servicii financiare lansate, precum Orange Money sau Orange Cash, dar și Orange Finanse din Polonia, care folosește platforma unei bănci din această țară.
Compania speră să obțină venituri de 400 de milioane de euro la unitatea sa de servicii financiare în 2018.
Tehnologia vrea să revoluționeze sectorul financiar
Orange nu este singura companie de tehnologie care se avântă în domeniul serviciilor bancare. Inclusiv producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi are o astfel de bancă online sau operatorul telecom norvegian Telenor.
Același lucru l-a făcut și Tencent, companie supranumită ”Facebook-ul Chinei”.
Orange, cel mai mare operator telecom din România
Orange este cel mai mare operator telecom din România. La 30 septembrie 2017, Orange România oferea servicii mobile și fixe pentru 10.331.000 clienți, în creștere cu 2.5% comparativ cu trimestrul precedent.
Concomitent, serviciul de televiziune prin cablu și satelit Orange Home TV număra aproximativ 369.000 clienți, în creștere cu aproximativ 17% față de aceeași perioadă a anului 2016. Serviciile fixe în bandă largă aveau peste 138.000 de abonați la finalul trimestrului al treilea, în creștere cu 12% față de cel de-al doilea trimestru din 2017, potrivit companiei.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!