În Coalinga, un orășel aflat în sud-vestul SUA, aproape de coasta Pacificului, între Los Angeles și San Francisco, efectele secetei nesfârșite se văd pe dealurile maronii arse de soare sau pe peluzele unde iarba neudată nu mai crește.

Migdalii, mari consumatori de apă, s-au uscat în multe locuri, iar pompierii au descoperit cu ocazia unui exercițiu recent că hidrantele de apă nici nu mai funcționează.

De fapt, scrie Washington Post, situația este dramatică: oficialii orașului se așteaptă ca rezervele de apă alocate orașului să fie complet epuizate în două luni.

Apa orașului Coalinga – singura sursă de apă mai exact – provine din rezervorul San Luis, situat la aproximativ 150 de kilometri distanță, și este livrată prin conductele California Aqueduct, parte a Central Valley Project, un sistem de conducte manageriat de guvernul federal.

Cota alocată orașului a fost redusă în acest an, pe fondul crizei generale. În această vară, autoritățile orașului au calculat că apa alocată se va termina la jumătatea lunii septembrie.

Localitatea a primit o cantitate suplimentară în luna august, după ce a pledat pe lângă guvernul federal, dar aceasta va ajunge doar până la jumătatea lunii decembrie, iar orașul se străduiește să găsească o modalitate de a supraviețui în restul anului.

Dacă orașul va rămâne fără rezerve, autoritățile vor fi nevoite să cumpere apă de la furnizori privați, de pe piața liberă, ceea ce va fi extrem de scump. Și probabil insuficient.

Coalinga, o localitate cu 17.000 de locuitori, se află în sud-vestul SUA.

Sean Brewer, adjunctul managerului orașului Coalinga, a estimat însă că asta ar presupune ca autoritățile să plătească un preț de peste zece ori mai mare.

Pentru a cumpăra suficientă apă pentru restul anului, orașul ar putea avea nevoie de până la 2,5 milioane de dolari. Asta în condițiile în care întregul buget al orașului este de 10 milioane de dolari. „Mă înfior când spun acest lucru”, a declarat Brewer pentru cotidianul american.

„Niciodată nu am stat atât de rău”

Apele din pânza freatică nu au fost niciodată o opțiune de încredere pentru Coalinga. Înainte de conectarea la conducta California Aqueduct, la începutul anilor 1970, localitatea se baza pe apa livrată cu trenul.

Acum, seceta i-a făcut pe locuitori să pună la îndoială chiar supraviețuirea orașului lor. „Niciodată nu am stat atât de rău, încât să spunem că vom rămâne fără apă”, a declarat primarul Ron Ramsey.

Anul acesta, fermierii nu au primit nici o alocare din rețea. Municipalitățile și utilizatorii industriali au primit o cotă limitată pentru nevoile lor de „sănătate și siguranță publică” – o premieră în istoria Proiectului Central Valley, care datează din anii 1930.

Unii locuitori și oficiali consideră că orașul are o cotă mai mică de apă alocată deoarece este ținta unei discriminări din partea conducerii statului.

Coalinga, un vechi oraș minier, este un mic avanpost republican în California liberală.

Orașul a sfidat deja conducerea statului în 2020, adoptând o rezoluție care a declarat toate întreprinderile esențiale, pentru a evita lockdownurile în timpul pandemiei. Când statul a distribuit fondurile de redresare COVID către municipalități, Coalinga nu a primit nimic.

Lipsa apei a fost resimțită prin urmare de unii oameni ca un alt soi de pedeapsă.

„Cum să nu le dai apă fermierilor când aceștia hrănesc pe toată lumea?”, a întrebat Scott Netherton, proprietarul singurului cinematograf din Coalinga și director executiv al camerei de comerț a localității.

„Se simte ca și cum am fi vizați în mod special, noi, orașele mici”, a spus el. „Este ca și cum ar încerca să îi forțeze pe oameni să plece și să se mute în orașele mai mari”, a spus acesta.

Profitorii secetei

Autoritățile se bazează pe un ajutor oferit de guvernul federal în condițiile în care soluția cumpărării de apă la suprapreț nu este una fezabilă.

„Pur și simplu nu avem 2,5 milioane de dolari pentru a cumpăra apă”, a declarat Adam Adkisson, un membru al Consiliului Local, care a calificat prețurile drept „criminale”.

„În cazul unui dezastru natural nu poți crește costul apei îmbuteliate cu 2.000%; ai merge la închisoare pentru asta”, a spus el. „Dar cumva, acești oameni pot face asta și totul este în regulă”, a spus el.

Teama de acești „profitori ai secetei” a determinat-o pe senatoarea democrată Melissa Hurtado să îi scrie procurorului general Merrick Garland în luna mai, cerând o investigație asupra practicilor anticoncurențiale ale fondurilor speculative și ale altor investitori care „fură literalmente cea mai importantă resursă, în schimbul unui profit”.

Hurtado a declarat că a vorbit cu Adkisson în august, în timp ce căuta o soluție pentru Coalinga, și a văzut că acesta este „în stare de panică”.

„Prețul apei este în creștere, dar nu doar în Central Valley (zona în care se află orașul); va fi la nivelul întregului stat”, a spus Hurtado.

Eforturi pentru reducerea risipei

Oficialii din Coalinga au încercat să drămuiască cumva rezervele tot mai mici de apă, pedepsind risipa.

Orașul are agenți care aplică regulile privind economisirea apei și chiar ofițeri de poliție care patrulează pentru a depista încălcări ale normelor.

Secetă severă. Economisiți apa. Salvați California: mesajul municipalității pe o autostradă din San Francisco, California. FOTO: EPA

Autoritățile au impus un moratoriu asupra construcției de piscine, au majorat tarifele la apă de mai multe ori și anul trecut au început să impună „taxe de secetă” pentru utilizarea excesivă.

Dar, de curând, orașul a votat pentru a rambursa cei 277.000 de dolari pe care îi colectase din taxe, deoarece consumul de apă nu a scăzut suficient. „Trebuia să fie un factor de descurajare”, a declarat Netherton, directorul executiv al Camerei de Comerț. „Nu a descurajat pe nimeni”.

În august, când consilierii locali au votat pentru a interzice udarea gazonului din fața caselor și pentru a crește taxele impuse pentru supraconsum, Ramsey s-a opus inițial și și-a îndemnat colegii să meargă la sediul legislativului din California.

„Acolo au iarbă verde, nu-i așa? Ei o pot face, dar noi de ce nu putem?”, a întrebat el.

Între timp, primarul a acceptat măsura și spune că își vopsește în verde iarba, care între timp căpătase o culoare maro.

Dar localnicii din Coalinga nu sunt singurii supuși restricțiilor. Oficialii californieni au promovat diverse politici asemănătoare pe tot parcursul anului, pentru a reduce pierderile de apă și pentru a încuraja locuitorii să își limiteze consumul personal.

Una dintre măsuri limitează udarea vegetației din fața casei la o singură zi pe săptămână.

Nu toată lumea s-a grăbit să se alăture campaniei. Celebrități, printre care Khloe Kardashian și Sylvester Stallone, au fost prinse depășind cota de apă alocată cu peste 200% sau chiar 350% la începutul acestui an, potrivit CBS.

Gospodăriile care și-au depășit cota de apă alocată cu peste 200% timp de două luni sunt amendate, dar sancțiunile financiare nu reprezintă o pedeapsă foarte mare pentru milionari.

Între timp însă, restricțiile au avut efect, iar oamenii obișnuiți din Los Angeles au reușit să își reducă consumul de apă cu aproape 10% în luna iunie a acestui an.

O secetă persistentă

Problema este că situația nu dă semne de îmbunătățire. Cea mai gravă secetă din vestul Americii din secolul al IX-lea și până în prezent se află acum în al 23-lea an.

California a început anul cu cele mai secetoase patru luni înregistrate vreodată. Stratul de zăpadă din Sierra Nevada în acest an a reprezentat o mică parte din media istorică.

Lacul Mendocino, din California, parțial secat din cauza secetei, anul trecut. FOTO: EPA

În întreaga regiune, orașele și satele se confruntă cu o criză de apă mai gravă decât orice au cunoscut vreodată. Cele mai mari rezervoare au ajuns la niveluri minime record. Și cartiere întregi și-au pierdut rezervele de apă, deoarece puțurile au secat.

Seceta va avea un efect direct asupra producției de hrană și probabil asupra prețurilor. Statele situate de-a lungul râului Colorado, care are un debit în scădere, negociază reduceri de apă care ar putea perturba dramatic producție în unele dintre cele mai importante zone agricole ale țării.

Clima mai caldă și mai uscată a forțat California și alte state să se gândească la un viitor în care vor avea un acces redus apă, într-un moment în care populația continuă să crească.

În luna august, guvernatorul Gavin Newsom a prezentat un plan care are rolul de a pregăti statul să facă față unei pierderi estimate la 10% din rezervele de apă, până în 2040.

„Perioadele calde devin mult mai fierbinți. Perioadele secetoase devin mult mai uscate”, a spus Newsom. „Trebuie să ne adaptăm la această nouă realitate și trebuie să ne schimbăm abordarea”, a adăugat el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News