După mai multe zile cu rafale puternice de vânt dinspre sud, ceața portocalie a acoperit mai multe regiuni ale Greciei.
„Este unul dintre cele mai grave episoade de concentrații de praf și nisip din Sahara din 21-22 martie 2018, când norii au invadat în special insula Creta”, a declarat Kostas Lagouvardos, director de cercetare meteo la Observatorul din Atena.
Grecia a mai fost afectată de norii de praf din Sahara la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie.
Sahara eliberează între 60 și 200 de milioane de tone de praf mineral pe an. Cele mai mari particule se întorc rapid pe pământ, însă cele mici pot călători mii de kilometri, putând ajunge în toată Europa.
Serviciul meteorologic din Grecia a declarat că cerul se va însenina începând de miercuri.
În același timp, serviciul de pompieri a anunțat marți seară că 25 de incendii au izbucnit în toată țara în ultimele 24 de ore. Trei persoane au fost arestate pe insula Paros, stațiune balneară de la Marea Egee, fiind suspectate că au provocat din greșeală un incendiu, care a fost stăpânit rapid, fără a fi înregistrate pagube majore sau persoane rănite. Un alt incendiu a izbucnit în Creta, în apropierea unei baze navale.
Și România s-a confruntat în ultima perioadă cu apariția prafului saharian, vizibil mai ales în urma ploilor.
Profesorul Adrian Constantin, laureat al premiului Premiul Wittgenstein, denumit „Nobelul Austriei”, a explicat pentru cititorii Libertatea că „acest fenomen, al ploilor cu praf saharian, este unul vechi, exista și în urmă cu o mie de ani, posibil și în România”.
Foto: Profimedia