Imaginile din Greenfield arată o distrugere totală a orașului american, casele transformate în ruine, moloz împrăştiat peste tot şi mai multe turbine eoliene dărâmate. Alte înregistrări video au arătat mașini distruse şi pagube importante la o benzinărie din orășelul american.

„Tornada a devastat o bună parte din acest oraş. Putem confirma că au existat mai multe victime în urma acestei tornade”, a declarat sergentul Alex Dinkla, purtător de cuvânt al poliţiei din Iowa. El nu a precizat concret câți oameni au murit.

Totodată, cel puțin 12 persoane din Greenfield, un oraş cu aproximativ 2.000 de locuitori, au fost rănite în tornadă. Deoarece spitalul din zonă a suferit pagube în timpul furtunii, răniții au fost duși la spitale din oraşele învecinate.

„Am trăit aici toată viaţa mea. Mă rog doar ca toată lumea să fi fost în siguranţă, ca toată lumea să fie în siguranţă şi ca nimeni să nu fie rănit. A fost înfricoşător, foarte înfricoşător”, a spus o locuitoare din Greenfield, care se afla în apropierea unora dintre locuinţele distruse.

Guvernatorul statului Iowa, Kim Reynolds, a declarat „urgenţă în caz de dezastru” pentru 15 comitate, inclusiv Adair şi Adams.

Serviciul Naţional de Meteorologie emisese avertismente de tornadă şi avertismente de furtuni puternice pentru o mare parte din Iowa şi alte câteva state din Midwest, inclusiv părţi din Minnesota, şi Wisconsin.

 
 

Urmărește-ne pe Google News