Miercuri, la jumătate de an de la începutul invaziei ruse, ucrainenii sărbătoresc 31 de ani de la eliberarea de sub dominația sovietică.
Nu vor exista însă nici parada tradițională, nici alte evenimente care să marcheze Ziua Independenței, după ce SUA au emis, luni, o alertă de securitate în care avertizează că foarte probabil Rusia își va intensifica atacurile zilele acestea.
„Departamentul de Stat are informații potrivit cărora Rusia își intensifică eforturile de a lansa lovituri împotriva infrastructurii civile și a instalațiilor guvernamentale din Ucraina în zilele următoare”, a precizat Ambasada SUA la Kiev, într-un comunicat. Cetățenii americani care se află încă în Ucraina au fost sfătuiți de ambasada americană să părăsească imediat țara.
Alerta a venit după ce comunitatea americană de informații a desecretizat un document potrivit căruia Rusia ar viza din ce în ce mai mult infrastructura civilă ucraineană.
Urmare a alertei SUA, Kievul a interzis, de luni până joi, evenimentele publice legate de sărbătorirea Zilei Independenței. Măsura vine „pentru a asigura siguranța cetățenilor”, a precizat administrația militară a orașului, într-un comunicat.
Există temeri legate inclusiv de reluarea atacurilor cu rachete rusești asupra capitalei Ucrainei, deși aceasta se află departe de liniile de front și a fost lovită doar rareori de când Ucraina a respins, în martie, ofensiva terestră a trupelor Moscovei.
În Harkov, orașul din nord-estul țării care a fost supus frecvent la tiruri de artilerie și rachete cu rază lungă de acțiune, primarul Ihor Terejov a prelungit interdicția de a ieși din case între orele 16.00 și 7.00, până joi inclusiv.
De asemenea, au fost impuse restricții privind organizarea de evenimente publice în portul Mikolaiv, aflat în apropierea teritoriului ocupat de trupele ruse în sudul Ucrainei. Oamenii au fost sfătuiți să lucreze de acasă zilele acestea și au fost rugați să nu se adune în grupuri mari.
Zelenski: „Moscova ar putea încerca și ceva deosebit de urât”
Temerile legate de intensificarea atacurilor rușilor au crescut și după ce Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a acuzat serviciile secrete ucrainene de moartea Dariei Dughina, fiica ideologului rus ultranaționalist Aleksander Dughin, într-un atac cu mașină-capcană în apropiere de Moscova.
Liderul de la Kiev a avertizat că Moscova ar putea încerca și „ceva deosebit de urât” zilele acestea, când Ucraina sărbătorește Ziua Independenței.
„Ar trebui să fim conștienți de faptul că săptămâna aceasta, Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât, deosebit de crud”, a declarat Zelenski weekendul trecut.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina