Regula a intrat în vigoare pentru transportul public la 15 iulie 2020, iar după două săptămâni a fost extinsă pentru toate zonele publice interioare sau exterioare. Totuși, cei mai mulți din locuitorii din regiunea autonomă chineză purtau deja mască de câteva luni în contextul în care rapoartele privind infectările cu coronavirus se răspândeau, provocând panică.

Amenzile pentru cei care nu purtau mască în spațiile publice puteau depăși 1.000 de dolari.

Anunțul privind renunțarea la mască a fost făcut marți, 28 februarie, de liderul orașului, John Lee, într-o conferință de presă.

„Acum revenim la normalitate”, a declarat Lee, în timp ce centrul financiar asiatic depune eforturi pentru relansarea călătoriilor de afaceri și a turismului.

Hong Kong a eliminat, în ultimele luni, alte câteva măsuri majore impuse pe fondul pandemiei, în special carantina obligatorie pentru toate sosirile internaționale, ceea ce a permis reluarea călătoriilor sau revenirea din străinătate a chinezilor care nu își mai văzuseră familiile de la începutul crizei sanitare.

Secretarul pentru sănătate din Hong Kong, Lo Mau-chung, a declarat, în aceeași conferință de presă de marți, că, odată cu ridicarea obligativității de purtare a măștilor „am eliminat toate restricțiile epidemice”.

„Aștept cu nerăbdare să văd acum un zâmbet pe fața tuturor”, a spus oficialul, adăugând însă că guvernul recomandă în continuare purtarea măștilor în mediile cu „risc ridicat”, cum ar fi căminele pentru vârstnici și spitalele.

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă în continuare lucrătorilor din domeniul sănătății să poarte măști.

Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru răspunsul la COVID, a avertizat că virusul „circulă destul de mult necontrolat în lume în acest moment”.

Hong Kong a avut unele dintre cele mai stricte politici din lume în materie de pandemie, impunând, printre altele, o carantina strictă, care la un moment dat a necesitat până la 21 de zile de izolare într-o cameră de hotel, fără a permite accesul vizitatorilor și cu ferestrele închise.

Obligativitatea de purtare a măștii de protecție a fost criticată uneori, mai ales în iulie 2020, în timpul vârfului verii umede și sufocante din Hong Kong, când autoritățile au extins regula și pentru persoanele care făceau exerciții fizice în aer liber. Regula a fost ridicată după câteva săptămâni pe fondul protestelor publice.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News