„Orașul de gheață” atrage oameni din toate colțurile lumii. Laine Perse și Arturs Drinnis, profesori din Letonia, au călcat pragul festivalului și au mărturisit că este ceva ce „nu poate fi trăit în altă parte a lumii”.

„Partea noastră preferată a fost să vedem sculpturile în ambele «lumi» – la lumina zilei și după apusul soarelui”, au spus aceștia.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Orașul Harbin se confruntă cu ierni lungi și extrem de reci, ceea ce îl face o locație ideală pentru faimosul Festival Internațional de Gheață și Zăpadă Harbin, care este cea mai grandioasă expoziție de sculpturi de gheață și zăpadă de pe pământ”.

Evenimentul a luat naștere după Revoluția Culturală, iar prima ediție a festivalului a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, în anul 1985.

Conform publicației britanice Metro, pentru realizarea sculpturilor s-au utilizat peste 300.000 de metri cubi de gheață. Festivalul se mândrește cu o versiune reală a palatului de gheață al Elsei din filmul „Frozen”, precum și cu 24 de tobogane de gheață, fiecare având o lungime de 521 de metri.

Festivalul Gheții și Zăpezii s-a deschis sâmbătă, 21 decembrie, iar turiștii sunt așteptați până la sfârșitul lunii februarie a anului 2025.

 
 

Urmărește-ne pe Google News