Asociațiile de părinți din cele opt școli primare ale orașului cu 20.000 de locuitori au adoptat un „cod fără smartphone”. Interzicerea, care are caracter voluntar, se aplică atât la şcoală, cât şi acasă.

Regula prevede interzicerea smartphone-urilor până când copiii intră la liceu.

„Dacă majoritarea renunță la a folosi device-ul, nu simți că tu ești cel ciudat. Este mult mai ușor să spui nu”, a spus Laura Bourne, mama unui elev. „Cu cât putem păstra mai mult inocența copiilor, cu atât mai bine”, a adăugat ea.

„S-au înscris suficienți părinți pentru a crea un sentiment de masă critică”, a spus și Rachel Harper, directorul școlii primare St Patrick, inițiatoarea ideii. Sperăm că va deveni noua normă”.

Anterior, școlile interziceau sau restricționau dispozitivele pe terenurile lor, a explicat Harper. Ea a insistat că, fără telefon, „copilăria nu va mai fi așa de scurtă”.

Printre cei care au fost de acord cu interzicerea smartphone-urilor celor mici se numără şi ministrul sănătăţii, Stephen Donnelly, care dă astfel şi mai multă greutate deciziei luate de majoritatea părinţilor.

Oficialul vrea să tranforme „codul fără smartphone” într-o politică națională. El are trei copii care învaţă în zonă.

Irlanda poate fi și trebuie să fie un lider mondial în a se asigura că cei mici nu sunt vizați și nu sunt afectați de interacțiunile lor cu lumea digitală. Trebuie să limităm conținutul la care sunt expuși copiii.

Stephen Donnelly, în Irish Times:

La baza deciziei au stat mai multe studii care au arătat că expunerea celor mici la smartphone-uri „afectează dezvoltarea creierului, gândirea şi abilităţile lingvistice ale acestora”.

Foto cu caracter ilustrativ: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News