Oleksandra și cei patru câini ai săi pe care i-a salvat s-au adăpostit în baia apartamentului ei din Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, după bombardamentele lansate marți dimineață de armata rusă.

„Când am auzit primele explozii, am fugit din casă să îmi iau câinii din țarcurile de afară. Oamenii intrau în panică, își abandonau mașinile. Eram atât de speriată”, a mărturisit tânăra de 25 de ani, pentru BBC.

Fata a spus că vorbește regulat la telefon cu mama ei, care locuiește la Moscova, de când a început invazia. Spune că îi trimite videoclipuri cu urmările bombardamentelor din Harkov, însă nu reușește s-o convingă de pericolul în care se află.

Nu am vrut să-mi sperii părinții, dar am început să le spun direct că civilii și copiii mor. Deși își fac griji pentru mine, tot spun că probabil se întâmplă doar din greșeală, că armata rusă nu va viza niciodată civili. Că ucrainenii sunt cei care își ucid propriul popor.

Ucraineanca Oleksandra, pentru BBC:

Nu este ceva ieșit din comun ca ucrainenii să aibă membri ai familiei peste graniță, în Rusia. Dar pentru unii, precum Oleksandra, rudele înțeleg diferit conflictul, cu toate mărturiile de la fața locului. Oleksandra crede că asta este din cauza modului în care presa rusă controlată de stat relatează evenimentele.

Fata spune că mama ei doar îi repetă ce aude la posturile de televiziune din Rusia.

„M-a speriat foarte mult când mama mea a citat exact ce se spune la televiziunea rusă. Spală oamenii pe creier, iar oamenii au încredere. Părinții mei înțeleg că aici au loc unele acțiuni militare, dar spun «rușii au venit să te elibereze. Nu vor distruge nimic, nu te vor atinge. Ei vizează doar baze militare»”, a spus Oleksandra.

În timpul interviului cu Oleksandra, bombardarea a continuat, iar conexiunea la internet era slabă, așa că jurnaliștii BBC au continuat discuția prin mesaje vocale.

Urmările bombardamentelor din Harkov. Centrul orașului a fost complet distrus | Foto: EPA

„Aproape că am uitat cum sună tăcerea. Ei bombardează non-stop”, a mărturisit tânăra.

Televiziunile ruse nu au menționat nimic despre bombardamentele îndreptate în cartierele rezidențiale din Harkov, despre morți civili sau despre cele patru persoane ucise în timp ce stăteau la coadă pentru apă, notează BBC.

Alt oraș, aceeași poveste. Mykhailo, patronul unui restaurant din Kiev, nu a avut timp și nici dorința să se uite la televiziunea rusă în timp ce relata despre invazie. Când a început bombardarea capitalei Ucrainei, el și soția au încercat doar să-și protejeze fiica de 6 ani și fiul nou-născut. Copiii s-au trezit noaptea din cauza bombardamentelor și nu s-au mai oprit din plâns. Familia a decis atunci să se mute la periferia Kievului și apoi să fugă în străinătate.

„Sunt aici și propriul meu tată nu mă crede”

Au plecat în Ungaria, unde Mykhailo și-a lăsat soția și copiii, iar apoi s-a întors în vestul Ucrainei, pentru a sprijini armata ucraineană.

Bărbatul a spus că a fost surprins să constate că tatăl său, care lucrează la o mănăstire din Rusia, nu l-a sunat deloc să-l întrebe ce face. Așa că l-a sunat el și i-a descris ce se întâmplă. Tatăl lui i-a spus că nu este adevărat, că nu e război și, de fapt, rușii salvează Ucraina de naziști. Mykhailo știe ce înseamnă puterea propagandei rusești, dar când a auzit ce i-a spus tatăl său, a fost devastat.

Propriul meu tată nu mă crede, știind că sunt aici și văd totul cu ochii mei. Și mama mea, fosta lui soție, trece și ea prin asta. Se ascunde cu bunica mea în baie, din cauza bombardamentului.

Mykhailo, pentru BBC:

Presa rusă scrie că amenințarea la adresa civililor ucraineni nu vine de la forțele armate ruse, ci de la naționaliștii ucraineni care folosesc civilii drept scuturi umane. Totodată, posturile de televiziune de stat ruse justifică războiul dând vina pe agresiunea ucraineană și continuă să o numească „o operațiune specială de eliberare”.

Orice canal rusesc care folosește cuvintele „război”, „invazie” sau „atac” este blocat de autoritatea de reglementare a presei din țară pentru răspândirea de „informații în mod deliberat false despre acțiunile personalului militar rus” în Ucraina.

Unii ruși și-au riscat libertatea și au ieșit în stradă pentru a protesta față de acest război. Demonstrațiile nu au fost difuzate pe principalele canale de televiziune de stat.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News