„De două zile, orașul nu are căldură și apă caldă din motive subiective. După defectarea unei pompe pentru păcură a urmat arderea unor garnituri, defectarea unui motor, verificarea traseului de păcură și iar defectarea altei pompe.Toate aceste aspecte au fost consemnate în rapoartele de lucru ale Poliției Locale, care a verificat periodic la fața locului. Putem vorbi de neglijență, lipsă de profesionalism, chiar o încercare de a sabota activitatea, aspect care a degenerat, toate acestea fiind cauza unui management defectuos”, se notează în comunicatul Primăriei Motru.
Toate aceste aspecte nu țin de cald, este foarte adevărat, supărarea și nemulțumirea cetățenilor este f.f. îndreptățită. Cu toate că temperatura nu a scăzut sub 0° grade, nici la acest moment nu a pornit centrala. Dacă temperaturile scădeau sub 0°, dezastrul ar fi fost mult mai mare.
Comunicatul Primăriei:
Autoritățile locale susțin că „aprovizionarea cu păcură a fost făcută strict de către UATAA, care verifică calitatea și cantitatea, la fel și pentru cărbune. Chiar dacă o parte din muncitori sunt la serviciu prin rotație, nu au găsit soluția și defectul pentru repornirea Uzinei”.
În urma ședinței care a început la ora 13.00, Comitetul pentru Situații de Urgență a comunicat că a luat act de problemă, urmând ca primarul municipiului să informeze Prefectura și alte instituții despre situația fără precedent și despre soluțiile identificate.