Orașul polonez din apropierea graniței cu Rusia este în această săptămână scena unor exerciții militare de amploare organizate de NATO pe fondul temerilor că ar putea fi un punct de fierbinte în cazul izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial.
Orzysz – care se află la doar 56 de kilometri de frontiera fierbinte cu Rusia – este locul în care puterile globale se tem că ar putea fi punctul slab Europei în cazul unei intervenții militare a Moscovei.
Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, aflat zilele acestea în Europa de Est a efectuat o vizită la Orzysz și a urmărit exercițiile la care participă trupe americane, britanice, poloneze, croate și române.
„Luăm în serios faptul că Rusia ar putea încerca într-o bună zi să deschidă un front chiar aici”, a declarat Pompeo.
Polonia încearcă să determine SUA să desfășoare mai multe trupe în țară pentru a face față amenințării rusești. Varșovia, chiar s-a oferit să finanțeze o bază militară americană permanentă – pe care oficialii polonezi ar putea să o numească Fort Trump.
Numărul de trupe americane din Polonia este limitat la 4.500, dar fluctuează pe măsură ce trupele se rotesc.