Ministrul Lucian Bode a declarat, în şedinţă, că deja pe 66 de kilometri de autostradă se circulă fără restricții.
“Avem 22 de kilometri pe care se circulă cu restricții, avem 4 kilometri de muzeu în aer liber și 9 km în celebra «zonă a urșilor» nerealizată. Obiectivul nostru este finalizăm total acest tronson de autostradă. Vă reamintesc că am preluat 21 de kilometri de muzeu în aer liber”, a spus ministrul.
El a menţionat că în continuare, se realizează “expertiza pentru structură și terasamente”, iar plata se va face din garanția reținută constructorului.
“Ne dorim ca în cel mai scurt timp să se circule pe acest tronson fără nici o restricție de viteză”, a spus Lucian Bode.
Premierul Orban l-a întrerupt pe ministru. “Pentru măgăriile pe care le-au făcut ăştia pe locul trei, nu plăteşte nimeni? Pe tronsonul trei, constructorul spaniol, bineînţeles”, a spus el.
Ludovic Orban a continuat: “Acolo a fost cu siguranţă un aranjament între managementul companiei şi constructor, ca să rezilieze contractul, fără temei legal, pentru a facilita companiei să câştige. Acolo, lucrurile sar în ochi. Aceste lucruri trebuie sancţionate. Ceea ce s-a întâmplat acolo este de Parchet. Cum arată lucrurile, totul este cusut cu aţă”.
În august 2019, contractul pentru cei 21 km ai Lotului 3 A1 Lugoj-Deva a fost reziliat de către CNAIR, după mai multe zile de neînțelegeri în care tronsonul gata de trafic stă închis.