„Puțină lume știe, dar în 2014, după demisia lui Crin Antonescu de la șefia PNL în urma alegerilor europarlamentare, mi-am anunțat candidatura la președinția PNL și evident că aveam de departe prima șansă să ies președinte PNL. Domnul Iohannis a cerut derogare la Delegația Permanentă pentru a candida la o funcție. L-am întrebat atunci dacă vrea să candideze la președinția PNL, și după ce mi-a răspuns că da, eu mi-am retras candidatura, explicând că președintele care este ales de PNL trebuie să aibă principala calitate să fie un candidat la președinție care să aibă șanse să câștige alegerile prezidențiale”, a dezvăluit Ludovic Orban.

„Știam că domnul Iohannis era cel mai potrivit să fie candidat la președinția României. Practic, eu m-am retras și l-am susținut să fie președintele României și l-am susținut și în procedura de desemnare ca și candidat la funcția de președinte al României, când Crin Antonescu care își dăduse demisia a revenit și a vrut să candideze și el”, a completat actualul lider al PNL.

Orban declarase pe 27 iunie, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamț, că acela care va fi ales preşedintele PNL trebuie să fie și prim-ministru, funcție ocupată acum de Florin Cîțu, contracandidatul său la alegerile pentru șefia partidului din 25 septembrie.

„Mai degrabă cine va câştiga alegerile”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, întrebat marţi dacă la şefia PNL îl vede mai degrabă pe Florin Cîţu sau pe Ludovic Orban.

Foto: Administrația Prezidențială

 
 

Urmărește-ne pe Google News