Şeful Executivului a explicat şi de ce Nicuşor Dan a dorit să facă conferinţa în aer liber, în Prelungirea Ghencea.

“Indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de lărgire a bulevardului Prelungirea Ghencea au fost adoptaţi în mandatul meu, în 2007. Din 2007 până astăzi nu s-a făcut nimic. Este un simbol al neputinţei, iresponsabilităţii administraţiilor PSD din ultimii 12 ani. Din acest motiv, Nicuşor Dan a vrut în mod simbolic să facă acest bilanţ şi să se adreseze bucureştenilor din această locaţie”, a spus el.

Potrivit lui Orban, cei de la Primăria Capitalei s-au descalificat, şi a acuzat-o pe Gabriela Firea că este în spatele acestui scandal.

“Sincer, părerea mea este că s-au descalificat. Firea l-a trimis pe Bădulescu acolo ca să împingă la un scandal, să împiedice exprimarea liberă, normală, civilizată a unui candidat la Primărie. S-au descalificat, şi-au dat foc la valiză. Prin această atitudine au arătat clar că nu le pasă de bucureşteni şi că singurul lor obiectiv este să le dea la gioale acelora care spun adevărul despre Bucureşti şi despre administraţia catastrofală a PSD în Bucureşti”, a afirmat Ludovic Orban, vineri, la Cernica, întrebat cum comentează incidentele petrecute la conferinţa de presă a lui Nicuşor Dan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News