În acest moment, șansele de câștig ale moțiunii de cenzură sunt foarte mici. Opoziția are nevoie de aproximativ 80 de voturi pentru a reuși să dea jos Guvernul Vioruica Dăncilă. Nici partidele din Opoziție nu se înțeleg între ele, iar mai nou, discuția este cine va fi viitorul premier în cazul în care inițiativa va avea succes în Parlament.
UDMR a anunțat deja că va lua o decizie privind susținerea sau nu a moțiunii de cenzură abia miercuri dimineață. Până acum, UDMR s-a poziționat neutru în războiul Opoziției cu Puterea, și nu a participat la moțiunile de cenzură depuse împotriva Guvernelor Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.
Ludovic Orban a discutat, marți, cu Kelemen Hunor. Negocierile au avut loc la sediul central al PNL din Aleea Modrogan, au precizat surse liberale și au vizat nu doar moțiunea de cenzură ci și scenariul construirii unei noi majorități parlamentare, în cazul trecerii moțiunii.
Victor Ponta a anunțat că moțiunea nu are nicio șansă dacă Ludovic Orban continuă să susțină că va fi propunerea de premier a PNL, în cazul adoptării moțiunii. Marți, fostul premier a început discuții cu mai mulți parlamentari PSD, pentru a-i convingă să îl părăsească pe Liviu Dragnea.
Parlamentarii Partidului Național Liberal, care au inițiat motiunea de cenzură ce va fi dezbătută și votată mâine în Parlament, au anunțat că vor fi marți seară în Piata Victoriei.
”Este o întâlnire a parlamentarilor PNL cu oamenii din piață care se bat pentru democracție. Vrem să transmitem împreună un mesaj de apreciere și respect pentru toți cei care în mod individual și onest au ieșit în stradă în București și în alte orașe din țară pentru a protesta împotriva abuzurilor majorității toxice care conduce acum România. Înțelegem și susținem revendicările legitime ale oamenilor care protestează împotriva coaliției de guvernare Dragnea – Tăriceanu. Lupta lor pentru o ordine drept constituțională democratică este și lupta noastră!”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, pe Facebook.
Și Ludovic Orban a anunțat că se va afla marți în Piața Victoriei.
”Astăzi, începând cu oră 19.00, voi fi prezent în Piață Victoriei, alături de colegii mei parlamentari, pentru a ne exprimă respectul și gratitudinea pentru toți cetățenii onești din România care au ieșit în stradă începând cu OUG 13 și protestează contra tentativei regimului Dragnea de a pune stăpânire pe România. Vreau să transmitem mesajul simplu că oamenii pot să conteze pe noi și că vom duce această bătălie pentru salvarea democrației și a apartenenței țării noastre la spațiul euroatlantic cu orice risc și cu toată forță de care dispunem. Pașnic, civilizat, inteligent și hotărât”, a scris Orban, pe Facebook.
Preşedintele USR, Dan Barna, afirmă că va protesta „cu drapelul în faţă”, miercuri, în faţa Parlamentului, pentru „a opri Guvernul Dăncilă şi pe Liviu Dragnea să confişte viitorul României şi al românilor”.
„Azi e Ziua Drapelului Naţional. Atunci când, în plină revoluţie paşoptistă, mâna aceea de oameni care au făcut România au arborat pentru prima dată steagul României în culorile albastru-galben-roşu, s-a născut nu doar un simbol pentru toţi românii, dar şi unul din acele elemente care au marcat definitiv conştiinţa noastră colectivă. La 100 de ani de la Marea Unire şi la 160 de ani de la revoluţia paşoptistă, suntem din nou într-un moment de cumpănă pentru istoria noastră. Cu drapelul în faţă, românii, deopotrivă cei din România şi din Republica Moldova, îşi apără în stradă valorile şi conştiinţa împotriva încercării unor forţe care încearcă să deturneze parcursul nostru firesc – unul democratic şi european”, a scris Dan Barna pe Facebook.
Preşedintele liberal, Ludovic Orban, a anunţat luni în urma şedinţei Biroului Executiv al PNL că negocierile cu diverse grupuri parlamentare și cu parlamentarii din majoritatea PSD-ALDE, în vederea susţinerii moţiunii de cenzură, se poartă până în momentul votului, dar şi că după o eventuală cădere a Guvernului, iar partidul este deschis discuţiilor cu toate forţele politice civilizate.
ProRomânia îl susține pe Sorin Cîmpeanu ca premier, dacă moțiunea de cenzură trece în Parlament; Ponta: Dacă PNL insistă cu Orban, moțiunea nu trece!, a atras atenția fostul premier, care a precizat că cel mai probabil, Liviu Dragnea va încerca să îi țină pe parlamentarii social-democrați în bănci, pentru a fi sigur că nu votează împotriva Guvernului.