Premierul Ludovic Orban a spus vineri că nu se cresc pensiile speciale și a întrebat-o în ședința de Guvern pe Violeta Alexandru, ministrul muncii, dacă este adevărat. Aceasta a precizat însă că pensiile speciale au o compomentă bazată pe contribuții și o alta care vine prin transferuri de la stat.
Violeta Alexandru a spus că partea bazată pe contributivitate va crește odată cu majorarea cu 14% a punctului de pensie.
”Pensiile speciale sunt compuse dintr-o parte calculată pe baza contributivității, care prin schimbarea anunțată de domnul ministru (Florin Cîțu – ministrul finanțelor) automat va crește, respectiv o parte consistentă care vine de la bugetul de stat și care în mod evident nu are niciun impact”, a spus Violeta Alexandru în cadrul ședinței de Guvern.
Pensiile sociale cresc de la 704 la 800 de lei
Orban a mai întrebat și despre pensiile sociale, iar ministrul muncii a răspuns că acestea vor crește de la 704 lei la 800 de lei.
Premierul a mai spus că nu se putea face o creștere diferențiată a pensiilor, astfel încât să fie majorate doar pensiile mici, nu și cele mari, deoarece s-ar fi creat o discriminare.
”Principiul care stă la baza acordării pensiilor e principiul contributivității. Nu majorăm pensiile efectiv, majorăm punctul de pensie. Dacă am face o majorare diferențiată la nivelul pensiilor, practic am crea niște nedreptăți imense și am încălca grosolan principiul contributibității”, a spus Orban.