Timp de cinci ani, Marian Neicu şi iubita sa, Georgeta Mihai (25 de ani), au trăit nedespărţiţi, în fiecare clipă. Au lucrat şi în ţară, şi în Italia, de dimineaţă până la lăsarea nopţii, pentru a le fi mai bine, se iubeau şi se înţelegeau chiar şi numai din priviri. Marian îl creştea pe fiul de opt ani al femeii de parcă ar fi fost al său, iar rudele şi prietenii îi priveau cu admiraţie. Tocmai de aceea, vestea că îndrăgostiţii au fost găsiti, ieri, morţi în casă i-a înfiorat pe cunoscuţii acestora şi cu toţii şi-au imaginat că Marian şi Georgeta au fost victimele unui monstru. Nici o clipă nu şi-au imaginat că bărbatul a fost cel care a decis să curme brusc viaţa tinerei.
A înjunghiat-o de mai multe ori
Poliţiştii au stabilit că, în ultimele zile, Marian părea orbit de gelozie. Bănuia că iubita sa îl înşală cu un alt bărbat şi nimeni nu a reuşit să îl ajute să scape de gândurile negre. În noaptea de joi spre vineri, acesta a căsăpit-o pe Georgeta cu mai multe lovituri de cuţit. “Probabil pe fondul unei stări conflictuale, concubinul s-a încuiat într-una din încăperile locuinţei împreună cu victima şi a lovit- o pe aceasta cu un cuţit de mai multe ori, loviturile aplicate vizând zona toracică. După uciderea femeii, autorul s-a înjunghiat cu acelaşi cuţit în zona stângă a toracelui, provocându- şi o leziune traumatică ce a condus la decesul acestuia”, au anunţat poliţiştii. Rudele celor doi îndrăgostiţi se pregătesc acum de înmormântare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro