Cei doi pasageri ai iahtului Alboran Cognac au declarat că au simțit lovituri bruște în carenă și cârmă, care au provocat infiltrarea apei în navă.
Cuplul a alertat serviciile de urgență și a fost salvat de un petrolier aflat în apropiere, care i-a transportat pe cei doi în siguranță în Gibraltar.
Iahtul a rămas în derivă și în cele din urmă s-a scufundat. Acesta a fost cel mai recent incident dintr-o serie de atacuri ale orcilor, numite, de asemenea, și balene ucigașe, asupra unor nave în jurul strâmtorii Gibraltar, în ultimii patru ani.
Cercetătorii spun că orcile în cauză fac parte dintr-un grup de 37 de exemplare care trăiesc în apele dintr-o zonă cuprinsă între nordul Peninsulei Iberice şi strâmtoarea Gibraltar, potrivit cotidianului El Pais.
Dintre acestea, o subpopulație de aproximativ 15 balene ucigașe care poartă denumirea de „Gladis” ar putea fi responsabile de atacul asupra iahtului.
Oamenii de știință nu sunt siguri de cauzele exacte ale comportamentului, dar cred că mamiferele extrem de inteligente ar putea prezenta un comportament „jucăuș”.
Grupul de cercetare GTOA, care urmărește populația subspeciei de orcă iberică, a documentat aproape 700 de interacțiuni care implică specia, de când atacurile au fost raportate pentru prima dată în mai 2020.
Experții cred că atacurile au început după ce una sau două orci au început să interacționeze și să deterioreze navele mici cu vele în urmă cu 4 ani.
Cercetător: „Vorbim despre ființe foarte inteligente”
Una dintre principalele teorii care au circulat pe rețelele de socializare este că orcile caută să se răzbune pentru White Gladis – o balenă ucigașă care se presupune că a fost lovită de o barcă.
Dar, potrivit experților în comportamentul animal, acest lucru s-ar putea să nu fie adevărat.
„Ideea de răzbunare este o poveste grozavă, dar nu există nicio dovadă în acest sens. Nu a existat niciodată un caz în care o orcă să facă rău unei ființe umane. Dacă ar fi vrut cu adevărat să facă pagube și rău oamenilor de pe barcă, ar fi putut-o face cu ușurință”, a declarat neurologul Lori Marino, președintele Whale Sanctuary Project .
În schimb, a spus Lori Marino, este mai probabil că atacurile aparente „au început ca un comportament de joacă” și este mai degrabă un caz de balene ucigașe imitatoare decât agresive.
„Vorbim despre ființe foarte inteligente și știm că sunt niște elevi silitori”, a precizat Lori Marino.
Oamenii de știință cred că mamiferele marine aflate pe cale de dispariție par, în schimb, să se „joace” cu bărcile din curiozitate și comportament imitator, mai degrabă decât din agresivitate.
FOTO: Hepta
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!