Comitetul Național pentru Situații de Urgență a eliminat, printr-o hotărâre adoptată joi, pragul de infectare de 6 la mie pentru închiderea școlilor.
Decizia de trecere în online va fi luată de fiecare instituție de învățământ în parte, în funcție de apariția unor cazuri de COVID-19 în rândul elevilor.
Sorin Ion, secretat de stat în Ministerul Educației, a făcut mai multe precizări legate de ordinul comun care va fi emis vineri.
- Principala reglementare din noul ordin comun este că suspendăm cursurile la apariția unui caz pozitiv într-o clasă. Toți copiii acelei clase rămân acasă. După 8 zile cei care sunt testați și au un rezultat negativ se întorc în clasă. Restul stau în online.
- Cursurile se suspendă doar în cazul în care sunt elevi infectați, nu în cazul în care un profesor se îmbolnăvește. Unitatea școlară ia decizia. Dacă școală împreună cu DSP constată că e necesară închiderea, cursurile pot fi suspendate. Școlile vor avea o autonomie mai mare în perioada următoare.
Cum are loc testarea copiilor
„Pentru testare sunt prevăzute soluții. Fie echipe mobile de la DSP, deși suntem conștienți că și DSP-urile sunt suprasolicitate. Va trebuie să avem sprijinul medicilor de familie și a cabinetelor medicale din proximitatea școlilor. Dacă nu contribuim cu toții, pentru că există o reticență, în mediul rural există și bază legală ca acolo unde nu e medic școlar, un medic de familie să își asume acest rol și să încheie un contract cu administrația locală”, declarat Sorin Ion.
„Este o certitudine că testarea se va face la un caz confirmat. În ceea ce privește o testare regulată, la două, la trei zile, nu pot să vă dau acest detaliu la acest moment”, a adăugat oficialul.
În hotărârea adoptată joi de CNSU se prevede și folosirea testelor de salivă în școli, pentru controlul riscului epidemiologic.
„Va dura până când testele de salivă vor fi disponibile”
„Nu cred că acestea sunt considerate un «act medical». În Austria sunt folosite teste de tip acadea pentru copiii mici. Pentru testele de salivă, va dura o perioadă până când ele vor deveni disponibile. În acest moment există deja în multe școli din România teste care se colectează din nas există în școli. Dar rata lor de utilizare a fost foarte mică”, a explicat Sorin Ion.
Nu va exista obligativitate pentru testarea elevilor, dar este o opțiune pentru întoarcerea mai repede la școală. Testarea se face la identificarea unui caz confirmat. Nici acolo testarea nu e obligatorie, dar este necesară copilului care vrea să se întoarcă mai repede la școală. E vorba de un test antigen sau PCR.
Sorin Ion:
„Mi-aș dori să fie toți profesorii vaccinați, cu excepția celor care nu pot din motive de sănătate. Dacă impunem certificat verde unui profesor la școală, ar trebui să impunem și elevilor care au vârsta pentru vaccinare. Dar asta nu cred că se va întâmpla. Îndemn profesorii să se vaccineze. Este parte a soluțiilor”, a mai spus Sorin Ion.
Foto: Dumitru Angelescu