Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri acest ordin, care schimbă protocolul specific privind decesele pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, dar și accesul clericilor și familiei în spitale.
Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază acesta, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.
Bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care fac parte și cu acordul medicului curant.
De asemenea, pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 şi care prezintă simptome severe de boală poate beneficia, la cerere, de vizita unui membru al familiei sau a reprezentantului legal, cu acordul medicului curant.
În ordin se mai precizează că persoanele decedate, contaminate ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2, confirmată prin teste specifice de laborator, şi care au fost autopsiate, nu se îmbălsămează, ci doar se igienizează la suprafaţă cu produs biocid de tip TP2. Aceşti decedaţi se igienizează şi se îmbracă înainte de a fi introduşi în sac.
Înhumarea decedatului confirmat cu infecţie cu SARS-CoV-2 se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând normele prevăzute de lege. După fiecare serviciu religios, spaţiul se va aerisi şi se va dezinfecta conform recomandărilor în vigoare.
FOTO: Hepta