Nu a fost emis un ordin de evacuare a feribotului imediat ce ambarcaţiunea cu 475 de oameni la bord a început să ia apă, a dezvăluit unul dintre membrii echipajului. Şi asta pentru că ofiţerii de pe punte încercau să stabilizeze vasul.
Primul ordin pe care călătorii l-au primit de la căpitan a fost ca pasagerii să-şi pună vestele de salvare şi să aştepte.
Abia după 30 de minute a fost dat ordinul de evacuare, a explicat Oh Yong-seok, unul dintre membrii echipajului, în vârstă de 58 de ani.
Mai mulţi supravieţuitori au confirmat spusele lui Oh, mărturisind că nu au auzit nici un ordin de evacuare pentru pasageri.
S-a pierdut astfel timp preţios, în care destinele pasagerilor puteau fi acum altele.
Feribotul cu 475 de oamnei la bord s-a scufundat miercuri dimineaţă la ora locală 09.00 (03.00 ora României), în timp ce se îndrepta spre insula Jeju, din sudul ţării, iar printre pasageri se aflau 325 de de elevi de liceu.
Echipele de salvare au acţionat toată noaptea la lumina proiectoarelor puternice, însă curenţii extrem de puternici şi vizibilitatea redusă sub apă i-au împiedicat pe scafandri să intre în epava scufundată.
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22

 
 

Urmărește-ne pe Google News