Astfel, mai multe spitale mari din București, acolo unde infrastructura o permite, vor avea circuite special destinate pacienţilor cu COVID şi vor exista altele pentru cei care nu au această boală.
„Ceea ce dorim prin această actualizare suplimentară a acestui Ordin este tocmai să oferim posibilitatea spitalelor unde infrastructura o permite să poată fi organizate circuite COVID şi non-COVID, dar cu păstrarea numărului de paturi şi a secţiilor de terapie intensivă care pot să îngrijească pacienţii cu COVID, pentru că suntem în creştere cu numărul acestora”, a afirmat secretarul de stat Andreea Moldovan pentru news.ro.
„Astfel, vrem să creştem şi accesibilitatea pacienţilor către servicii medicale corecte, dar, de asemenea, să nu mai fie acea discriminare negativă a pacienţilor non-COVID care îşi găsesc cu greu un loc de internare sau de tratament”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.
Vineri seară am definitivat lista spitalelor categorisite pe trei niveluri, între timp am ţinut legătura şi cu colegii de la terapie intensivă, cu colegii din ţară, cu colegii din DSP care ştiu cel mai bine ce se întâmplă, astfel încât acest Ordin să fie făcut în aşa fel încât să ajute oamenii, şi nu să vină o decizie care se dovedeşte a fi inutilă
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro