„Comportamentul dumnevoastră a fost unul responsabil și în curând vom putea intra în normalitate”, a declarat ministrul Marcel Vela.
„Mulți m-au întrebat cum va arăta relaxarea după 15 mai. Va fi graduală, dar trebuie să fim cu atât mai responsabili. Știu că se apropie 1 mai și vremea e frumoasă și ne face să ne gândim la o plimbare în parc. Dar trebuie să ne dăm seama de ce contează cu atevărat: sănătatea și protejarea noastră și a celor dragi”, a mai spus ministrul.
Ordonanța militară nr. 10:
- Indiferent de intervalul orar, persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă pentru: deplasare în interes profesional, dacă au nevoie de asistență medicală care nu poate fi amânată, folosind mijloace de transport publice sau proprii, pentru activități agricole sau se pot deplasa pentru comercializarea produselor agro-alimentare.
- Persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă în intervalele 7.00 – 11.00 și 19.00-22.00, pentru cumpărături sau pentru alte motive justificate, precum îngrijirea unui minor sau a unei alte persoane vârstnice, deplasări scurte în jurul gospodăriei pentru activităţi fizice, cu excluderea celor colective şi pentru nevoile animalelor de companie. Măsurile se aplică după publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial.
- Operatorii economici trebuie să asigure accesul prioritar al persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale.
- Se prelungește suspendarea zborurilor către și dinspre Spania pentru încă 14 zile începând de mâine, 28 aprilie.
- Se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Marea Britanie, Austria, Belgia, SUA, Turcia, Elveția, Olanda și Iran pentru 13 zile începând cu data de 2 mai.
- Se prelungește suspendarea zborurilor și spre și dinspre Italia până în 14 mai.
- Se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Franța și Germania până în 14 mai.
- Excepție fac transporturile de marfă, de corespondență, umanitar sau care asigură servicii medicale de urgență sau cele tehnice.
- Pe durata stării de urgență, trimiterile poștale pot fi predate destinatarilor, de către personalul din Poșta Română, prin introducerea lor în cutia poștală sau în lipsa ei, prin afișarea la adresa destinatarului, cu o singură excepție: actele de procedură judiciară.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, într-o declarație de presă, o parte dintre măsurile care vor fi cuprinse în Ordonanța Militară nr. 10.
Una dintre prevederi se referă la noile intervale în care vor putea ieși din casă persoanele de peste 65 de ani.