Copiii stau în bănci distanțate între ele, într-un spațiu amenajat în formă de amfiteatru. Iar ideea de a face ore în aer liber este foarte apreciată de cei peste 300 de elevi care abia așteptau să revină la ore, după o pauză de 6 luni.
“Sala de clasă” în aer liber a fost amenajată într-o lună și va fi folosită cât timp vremea va permite acest lucru.
Materialele de construcție au venit de la primărie.
Director: “Așa se pot distanța social și pot sta fără mască”
Dzenan Hodzici, directorul școlii, a explicat că “orele în aer liber asigură libertate pentru elevi și pentru profesori, toată lumea este încântată. Nu e bine să stea în spații aglomerate și mici, unde trebuie să păstreze distanța și să poarte mască. Aici, se pot distanța social și sta fără mască”.
Copiii s-au acomodat foarte bine. Sunt relaxați și nu sunt distrași de faptul că se află în aer liber și ar avea ocazia să fie mai gălăgioși. Se concentrează pe învățat. Cred că unele materii se predau mult mai bine afară.
Mirza Begovici, profesor de limbi străine:
Școala din Kacuni, la fel ca toate celelalte din Bosnia și Herțegovina, a împărțit clasele în grupuri mai mici de elevi. În timp ce unii merg fizic la cursuri, ceilalți învață acasă, prin rotație.
Kacuni are o populație de aproape 2.000 de suflete
Măștile sunt obligatorii în școlile din Bosnia și Herțegovina dacă nu se poate păstra o distanță sigură.
Statul cu o populație de aproximativ 4.000.000 de locuitori a înregistrat 21.961 de infectări și 699 de decese provocate de noul coronavirus.
Foto: Digi24