Povestea Silviei Apetrei a început anul trecut și e legată de o situație des întâlnită în țară: scăderea numărului de copii a dus la un număr mai redus de clase în mai multe școli, iar normele profesorilor n-au mai putut fi completate. 

O normă are 18 ore și mulți profesori ajung să o completeze predând la mai multe școli. 

Deși profesoara este de mai bine de zece ani ca titular la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț, nu mai erau suficiente ore de biologie, specialitatea ei, pentru a-și face norma.

Aceasta mai avea nevoie de cinci ore pe săptămână, fiindu-i redusă activitatea de la colegiu, astfel că a depus o cerere de completare a normei la Colegiul Național Ștefan cel Mare, din același oraș. Însă, conform corespondenței consultate și de Libertatea, colegiul a decis să îi respingă solicitarea. Atunci Silvia Apetrei a consultat orarul pe ultimii ani de la „Ștefan cel Mare” și a constatat atât că numărul de ore este mai mare decât cel necesar titularilor, dar și că figurează cu ore la biologie un profesor suplinitor, Daniela Praiu.

Ore ținute „la sertar” de directoarea unui liceu din Târgu Neamț: „Timp de 5 ani nu a declarat orele vacante”. Ministerul Educației a deschis o anchetă
Colegiul Național Ștefan cel Mare din Târgu Neamț.
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”
Recomandări
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

În acel moment, aceasta a făcut o plângere la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Neamț. 

Metodologia-cadru pentru mobilitatea personalului didactic de predare în învățământul preuniversitar, aprobată anual de Ministerul Educației, prevede că profesorii titulari, aflați deja în reducere de activitate, prin completarea normei, „au întâietate la ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate, complete și incomplete, în fața profesorilor suplinitori”.

IȘJ Neamț i-a respins contestația, Ministerul Educației a lansat o anchetă

Inspectoratul Școlar Neamț i-a respins însă cererea profesoarei, motivând prin faptul că nu a fost declarată nicio oră disponibilă la biologie peste norma de 18/săptămână pentru fiecare profesor titular de la Colegiul Național Ștefan cel Mare. Consultând site-ul titularizare.edu.ro, Silvia Apetrei a constatat că IȘJ avea dreptate: în ultimii cinci ani, colegiul nu a declarat niciodată ore de biologie libere, însă începând cu 2019 i-a atribuit profesoarei suplinitoare Daniela Praiu între 2 și 10 ore de biologie an de an. Informațiile au fost confirmate și de Libertatea, consultând site-ul Ministerului Educației.

„În niciun an, cei de la colegiu nu au declarat orele vacante/rezervate la biologie. Acest lucru s-a realizat pentru «a nu scăpa din mână» orele în plus față de norma didactică de 18 ore/săptămână”, susține Silvia Apetrei. 

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

„Ar fi fost un lucru de înțeles dacă ar fi însemnat că acele ore ar fi fost trecute în regim de plata cu ora pentru titulari, cu argumentul că nu se știe cum va evolua numărul de clase și s-ar fi asigurat menținerea normelor complete ale titularilor în situația unei reduceri de clase. Dar în fiecare an, după data de 1 septembrie, a fost atribuit un anumit număr de ore doamnei Praiu Daniela, profesor suplinitor de biologie”, a mai explicat ea pentru Libertatea.

Mai mult, profesoara a descoperit că în fiecare an școlar din 2019 încoace, Daniela Praiu a primit un număr mai mare de ore decât ar fi fost disponibile, conform documentelor de repartizare de la nivelul IȘJ Neamț. Iar în anul 2021-2022 a primit 12 ore la Colegiul Național Ștefan cel Mare, dar nu le-a ocupat, pentru că a intrat în concediu de maternitate. 

Pentru a primi aceste ore, a fost nevoie ca profesorii titulari de la școală să facă o solicitare de reducere a normei de activitate didactică, de la 18 la 16 ore pe săptămână. Iar aceste solicitări se fac, spune profesorul, doar în cazul excepționale, când apar situații neprevăzute. Și trebuiau făcute în ianuarie, nu la finalul lunii august.

Până la momentul publicării articolului nu am primit un punct de vedere de la profesoara Daniela Praiu cu privire la cum a ajuns să primească orele vacante de la colegiul târgnemțean. 

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

La ancheta ministerului, atât IȘJ, cât și colegiul au găsit ore neatribuite

„Practic, profesorii titulari au fost puși de doamna director Adina Margine (n.red. – de la Colegiul Național Ștefan cel Mare) să facă cereri de reducere a normei didactice la 16 ore/săptămână, ore pe care i le-a dat profesoarei Praiu care, după câteva zile, înainte de începerea cursurilor, a intrat în concediu prenatal, iar orele au fost din nou atribuite profesorilor titulari. Este evident că situațiile a două din trei cadre didactice nu au fost excepționale, odată ce acestea au primit după câteva zile orele înapoi”, a mai explicat Silvia Apetrei.

Toate aceste informații le-a adunat, cu printscreen-uri de pe paginile Ministerului Educației și ale IȘJ Neamț, și a trimis o petiție la minister în 2022, când ministru era Sorin Cîmpeanu. În plângerea respectivă, Silvia Apetrei spunea că cererile ei au fost respinse pentru că directoarea dorea să îi asigure continuitate profesoarei Daniela Praiu, pentru ca ulterior să poată fi titularizată în locul unui profesor care a ieșit în aprilie 2023 la pensie.

Surpriza a venit din partea Ministerului Educației în anul școlar trecut, 2022-2023, când a trimis profesoara plângerea. Ministerul a demarat o anchetă alături de IȘJ Neamț și, imediat după demararea anchetei, conducerea colegiului și-a dat seama că are 4 ore neocupate și le-a declarat în platformă, pe care le-a ocupat Silvia Apetrei. Profesoara se declară însă indignată că anul acesta, după intervenția de anul trecut a Ministerului Educației, situația nu doar că nu s-a schimbat, dar s-a procedat la fel: orele vacante nu au fost făcute publice.

Directoarea școlii: „Nu cred că este un subiect de presă cum facem încadrările”

„Dincolo de orele mele, problema este una de viitor: aducând acel profesor an de an se încearcă titularizarea sa înainte ca eu să îmi pot întregi norma, cum am dreptul legal. Este o dorință și o abordare subiectivă a doamnei director, pe care când am întrebat-o de această situație a adus numai argumente în afara legii și care țin de subiectiv, spunându-mi că îi este milă de profesoara respectivă și că «mă regăsesc în ea, atunci când eram tânără»”, a mai spus Silvia Apetrei.

Libertatea a luat legătura cu directoarea școlii, Adina Margine, care a refuzat să poarte un dialog cu noi prin telefon. I-am explicat că nu este vorba de plângeri noi, ci de o situație pe care profesoara Apetrei a descoperit că se perpetuează de cinci ani.

„Nu pot să vă lămuresc prin telefon, vă aștept la Târgu Neamț să discutăm cu documentele în față. Nu cred că este un subiect de presă cum facem încadrările, ele sunt conforme cu metodologia. Nu știu despre ce plângeri vorbiți. În momentul de față nu sunt la birou, sunt pe teren prin școală. Vă aștept la Târgu Neamț”, a spus Adina Margine, pentru Libertatea.

Întrebați de situația de la Colegiul Național Ștefan cel Mare, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean din Neamț au promis, prin inspectorul general și cei de specialitate, că vor reveni cu explicații pentru Libertatea, însă ulterior nu ne-au mai contactat.

„A venit în această dimineață (n.red. – vineri, 9 septembrie) o petiție la noi, care este transmisă ca sesizare și la Ministerul Educației. Voi încerca să vă ofer cât mai multe informații”, a declarat Florentina Moise, inspector școlar general al IȘJ Neamț, pentru Libertatea. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (19)

Prof.   •   18.09.2023, 09:39

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul! In oraș e un leopard ascuns- hidos, cu pete deformate de timp și incapacitate de a ne vedea zilnic, mai periculos decât focul de Colectiv și bătaia de joc de bătrâni! Dați cu apă multă, jet puternic, să cadă gardul! Poate e mai putrezit ca data trecută (parcă tot voi ați fost cei care tot l-au căutat pe leopard; dar gardul era vopsit cu vopsea de barcă și au fost repede puse și cepuri prin locurile pe unde se vedea puțin)! Redați transparența! Leopardul își va reface încet, încet blana și forma-sub privirea mai atentă a noastră, în bucuria transformatoare a privirii altor ființe! Va suporta și el un șoc, la început, atunci când va vedea ce transformați suntem și noi- cei miopi, opriți să exersăm privirea din cauza gardului! Noi il vom privi pe leopard așa cum e. E în lecția nostră să vedem ce poate face un gard! Vom învăța în sfârșit, poate, să trăim în armonie cu el, pansându-ne de rănile ghearelor lui și învățându-i limbajul (și el pe al nostru), fixând limite mai eficiente!Dar niciodată un gard! Nimic nu e mai periculos decât un gard gros, opac!

prof   •   17.09.2023, 00:57

În județul Neamț, dl inspector de la resurse umane complotează cu directorii permanent pentru aceste ore "la sertar". Nu ia în calcul ca oamenii competenți s-au săturat de aceste mizerii și vor face plângeri peste plângeri. Unii strâng dovezi de ani... Cutia Pandorei s-a deschis. Toate orele ascunse vor fi cerute. Vor urma și alte reclamații.

Bubulina61   •   16.09.2023, 22:57

Nimic nu este întâmplător! Dacă vrei corectitudine, te lovești de refuzuri, acesta fiind un motiv pentru care și calitatea învățământului este cum este!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
FANATIK.RO
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Observatornews.ro
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI