Orfanii albi. O mamă a cerșit patru ani în Germania ca să-și facă o casă și să-și ia copiii de la centrul de plasament

“Orfanii albi” i-a numit presa italiană pe copiii rămași singuri acasă, după romanul omonim al lui Antonio Manzini, despre o româncă plecată la muncă în Italia și care și-a lăsat copilul în țară.

Dintre aceștia, unii chiar au ajuns la orfelinat și trăiesc un dublu abandon. 

De cele mai multe ori, părinții plecați și-au refăcut viața peste hotare, au alți copii și, prin urmare, nici un gând să revină în România. Așa că “orfanii albi” sunt într-o permanentă căutare a unor răspunsuri dureroase. “De ce m-a lăsat aici?”, “va veni să mă ia?”, “de ce nu am și eu loc în noua lor familie?”. Și peste toate, sunt în căutarea puterii de a ierta cu multă vreme înainte de a ști că ai nevoie să ierți ca să mergi înainte.

Clujul și Bacăul susțin că nu au în îngrijire nici un copil cu părinți plecați

Libertatea a solicitat autorităților din toate județele din România situația acestor copii cu unul sau ambii părinți în străinătate. Au avut la dispoziție un timp îndelungat de răspuns.

Recomandări

Asociația cu activitate obscură care a atras într-un parteneriat Ministerul Transporturilor. ONG-ul primește bani din SUA să ajute persoane traficate

Am primit situația pe 2019 de la direcțiile de asistență socială și protecția copilului din 31 de județe și cinci dintre cele șase sectoare ale Bucureștiului.

Astfel, am aflat că primele zece județe cu cei mai mulți copii cu părinții plecați peste hotare aflați în sistemul de stat sunt Prahova, Harghita, Bihor, Suceava, Alba, Olt, Constanța și Argeș. La fel și în Bacău și Cluj, însă nu ar fi în centre de plasament nici un copil cu părinții plecați.

În Prahova sunt 140 de copii în centre și 49 la asistenți maternali. Un prim loc într-un top dureros, crud și inexact.

În ziua în care am ajuns la Complexul de Servicii Comunitare Sf. Maria din Vălenii de Munte, un bărbat și o femeie erau pe hol, emoționați să-și vadă copiii. Libertatea vă spune povestea acestei familii, care, cu cât a fost mai lovită de viață, cu atât s-a încăpățânat să lupte.

Cei șase copii crescuți în câmp

Ce faci când rămâi cu șase copii în casa părintească și sora ta te dă afară, după ce te bate în fața celor mici? Te duci pe câmp, aduni cauciucuri și nailoane și faci un adăpost. Dar astea nu sunt condiții să-ți crești copiii. O știi și tu, o știe și bărbatul tău, tatăl a doi dintre ei. 

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Să muncești cu ziua nu e de ajuns pentru cele șase guri care se cer hrănite. Dar măcar sunteți cu toții împreună. 

E atâta ironie în vorbele astea, fiindcă pe tine te înconjoară pereții unei case făcute din gunoaie. N-ai nici un ban, nu știi să faci nimic, n-ai lucrat nicăieri în viața ta, satul nu te-a privit niciodată ca pe unul de-al său.

Povestea Ioanei (n.r.: nume fictiv) s-ar fi oprit acolo. Sau poate s-ar fi înecat în alcool și în eliberarea pe care ți-o dă nebunia. Că o minte nu poate sta întreagă la atâta durere.

“Anul ăsta vă ia mama acasă!”

Ioana este o femeie căreia cu greu îi dai cei 38 de ani, are o față trasă și ridată, ca un măr uitat pe creangă toamna. 

E mărunțică și cu un păr tăiat neregulat. Are un hanorac larg pe ea, blugi, adidași. Asta a aruncat pe ea în grabă în dimineața atât de așteptată, cea în care a mers la orfelinat să-și îmbrățișeze copiii și să le spună ce ei tânjeau să audă de atâta amar de vreme. “Anul ăsta vă ia mama acasă!”.

Recomandări

Noi inundații de amploare în Spania. Zone de lângă Barcelona și Tarragona au fost acoperite de ape I VIDEO

Reîntâlnirea cu mama

“De ce te-ai tuns?”, o întreabă fata ei de 13 ani, după o îmbrățișare nesfârșită. “Nu m-am tuns, mamă, am luat foc. Am avut o problemă și am luat foc. Să îți arate mama că și pe mână sunt arsă”, îi explică ea copilei.

Ioana și bărbatul ei au cerșit timp de patru ani pe străzile din München. Au dormit pe stradă în frig, sub cartoane și pături, murdari, obosiți, hăituiți. Sunt românii despre care spunem că nu ne fac cinste peste hotare sau că ne aduc coronavirusul în țară.

Ioana și bărbatul ei cerșesc ca să-și poată lua copiii acasă. Când deja două camere sunt ridicate, stâlpii de electricitate sunt la poartă, e timpul ca și curtea să se umple de copii.

Fetiței de 13 ani, după ce și-a revăzut mama, nu-i mai vine să plece la școală. Asistenta socială o învoiește. E un eveniment prea mare. O întreb ce i-a spus mama. “Că mă iubește”, răspunde copila și își prinde fața în mâini, ca să-și ascundă plânsul.

Patru ani de cerșit în frig, pe străzi

“Am vreo patru ani și ceva de când sunt plecată mereu prin țări. Vin, plec, vin, plec. Să pot să fac o condiție la copii, să-mi iau copiii. De asta am și plecat, de când mi-au luat copiii de lângă mine. Mai ales pe aia mică, pe care o am cu concubinul, acuma mi-a luat-o de la piept. Îi dădeam piept la fată. Aia plângea de țâță, ăla cu sticluța cu lăptic. Am dus viață grea. Asta e… Adevărul e că n-am cerșit niciodată. Dar nevoia m-a făcut să cerșesc pentru că mi-au luat copiii și n-am avut ce să fac”, spune femeia.

Bărbatul s-a dus, a ajuns în Germania și a stat doar două zile, cât să vadă cum e. Apoi a fugit în țară, a luat-o și pe Ioana și au plecat amândoi. “Pe mâna noastră”, cum spune femeia. Să cerșești “pe mâna ta” e uneori un privilegiu.

Avea zile când primea 20 de euro, alteori 60-70. A adunat fiecare monedă și cu ele a ridicat două camere.

Reintegrarea în familie

Asistenta socială a centrului, Ana Maria Butnariu, a fost apoi să facă o anchetă socială, să vadă care sunt condițiile. “Am avut parte de o primire foarte frumoasă. Ne-au primit cu prăjituri, fructe. Aveau biciclete pentru copii, aduse din Germania. Vor să extindă casa cu alte două camere, aveau deja lumină în casă”, a povestit asistenta socială pentru Libertatea.

Le-am explicat care sunt pașii următori. Să își facă actele pentru ajutor social, să aibă un medic curant. Concubinul va continua să meargă în Germania ca să continue lucrările la casă. Îi vom susține pentru a face reintegrarea copiilor, pas cu pas.

Ana Maria Butnariu, asistentă socială

“Multă lume spunea cum pot să rezist la minus 15 grade, la frig. Și le-am spus că mă duc să fac bani ca să pot să-mi iau copiii. Să termin camera aia, mai am un pic de făcut la ea. Pleacă concubinul meu acuma. Mai am nițel de făcut la ea și vreau să bag dosarul să-mi iau copiii”, mai spune și Ioana, cu hotărâre. În telefon are pregătite poze cu casa, să le arate copiilor că nu a venit doar cu promisiuni.

16, 13, 12, 7, 5 și 4 ani. Astea sunt vârstele copiilor ei. În patru ani de când nu-i are lângă ea, a pierdut atâtea aniversări. Ca să poți să te iei la trântă cu viața, nu te pot copleși regretele. Ioana se gândește la aniversările care vor veni. Poate că nu vor fi niciodată bogați, nici nu ai cum din banii de cerșit. Dar se vor avea unii pe alții. Toți opt. Într-o casă cu patru camere.

Libertatea vă prezintă, în perioada următoare, alte două episoade care spun povestea “orfanilor albi din România”, copiii lăsați în grija statului de părinți care muncesc în străinătate.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro