ComenteazăCristi Marin este un tânăr de 31 de ani și un adevărat exemplu pentru mulți. Muncește de mai bine de 10 ani ca asistent medical în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, mai exact la Centrul de urgență pentru persoane fără adăpost din București. Chiar dacă nu a avut posibilități financiare și nici părinți care să-l ocrotească și să-i îndrume pașii în viață, băiatul a reușit prin forțe proprii să-și facă un rost și să fie apreciat de o mulțime de oameni.
Încă din prima zi de viață, Cristi a fost abandonat de mamă chiar în maternitatea în care a venit pe această lume. Avea acasă șapte frați, iar mama lui a găsit de cuviință că-i va fi mai bine dacă îl lasă acolo. A crescut la Casa de copii din epoca Ceaușistă și a văzut multe lucruri urâte, dar a decis să le lase în urmă pe toate și să meargă mai departe.
Și-a cunoscut mama la 14 ani
Pe când avea 10 ani a cunoscut-o pe Olga, femeia care la fiecare sfârșit de săptămână îl lua în sânul familie sale și îl făcea să se simtă un copil iubit. ”Mă trata ca pe propriul ei fiu, iar pe fiica sa o consideram sora mea. M-a ajutat enorm dragostea și căldura căminului lor. Ele sunt și vor rămâne mereu parte din familia mea”, își amintește asistentul.
După ce a împlinit 14 ani, curiozitatea l-a mânat către familia biologică. A căutat adresa mamei sale și împreună cu Olga s-a dus să o cunoască pe cea care i-a dat viață.
”Am găsit-o în fața parcului Cișmigiu, vindea flori. M-am apropiat de ea, destul de timid, și i-am spus că eu sunt fiul ei, Cristi. M-a luat în brațe, m-a pupat și mi-a spus să o iert pentru ce a făcut. M-a luat acasă să-mi cunosc frații. De atunci îi vizitez frecvent, mai ales că am și vreo 40 de nepoți”, adaugă tânărul, ușor emoționat.
Visa să devină medic
Pentru că îi plăcea foarte mult cam tot ce înseamnă medicină, doctori, pacienți, a decis să-și încerce norocul în această branșă. Zis și făcut. A terminat școala de asistenți Carol Davila și a fost angajat cu contract de muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Îngrijea persoanele fără adăpost atunci când era cazul. Avea în jur de 100 de pacienți, dar nu se plângea niciodată. Pentru că în Centru nu era nici un medic, oamenii ajunseseră să-l strige ”domnul doctor”.
După un timp s-a înscris la facultatea de medicină, în cadrul unei universități private. Voia să urce și mai sus, să devină medic. Însă pentru că taxele erau cam mari pentru buzunarul său, după primul an s-a transferat la asistenți medicali și a terminat cu brio. De mai bine de 10 ani lucrează la Centrul de urgență pentru persoane fără adăpost din sectorul 3 și are grijă de sănătatea celor loviți de soartă.
Știe să facă de toate și este mândru că a reușit să ajungă până aici. Nu de mult a primit chiar și o locuință de la ANL, iar acum tot ce îi lipsește pentru a fi cu adevărat împlinit este o familie a sa.
”Știu că undeva în lumea aceasta este și jumătatea mea… și abia aștept să o întâlnesc. Îmi doresc nespus o familie”, a conchis ”doctorul”.
foto: Dumitru Angelescu