Prima propunere, înaintată de Statele Unite cu sprijinul altor 40 de state, condamna acțiunile Rusiei, dar fără a cere suspendarea dreptului de vot în cadrul adunărilor agenției.
Rusia a înaintat, la rândul ei, o propunere de rezoluție, care este sprijinită doar de Siria, care au un conținut similar cu cea a SUA, dar din care elimină orice responsabilitate proprie.
Ambele rezoluții exprimă „îngrijorări sporite privind urgența sanitară din interiorul Ucrainei și din împrejurimi”, doar că în rezoluția SUA se menționează că situația „este generată de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei”.
Diplomații ruși au protestat față de rezoluția introdusă de SUA pe care au catalogată drept „antirusă”.
„Rezoluția conține o serie de afirmații și acuzații neprobate antiruse care nu pot fi susținute”, a declarat un diplomat rus.
Anterior, Organizația Mondială a Sănătății a semnalat că au fost peste 70 de atacuri asupra spitalelor, ambulanțelor și doctorilor din Ucraina, iar numărul crește zilnic. Agenția a subliniat că facilitățile sanitare au devenit o țintă strategică a războiului.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia