Potrivit Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), 46 de țări sunt în acest moment închise complet pentru turiști, iar 55 sunt parțial deschise.
Pierderile sunt similare cu cele din 2020 și vin pe fondul noilor restricţii impuse în special în Europa pentru a face faţă unui nou val al epidemiei şi variantei sud-africane Omicron, care se răspândeşte în prezent în întreaga lume.
„Criza din sectorul turismului este istorică, dar turismul are capacitatea de a se redresa rapid”, spune secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikaşvili, care a adăugat însă că are „speranţe că 2022 va fi un an mult mai bun decât 2021”.
Organizația din cadrul ONU spune că ratele inegale de vaccinare și noile tulpini de COVID apărute, inclusiv Omicron, ar putea încetini redresarea, coroborate cu o creștere a prețului la combustibili.
Problema pierderilor din domeniul turismului va fi discutată în cadrul Adunării Generale a ONU, de la Madrid, care va avea loc între 30 noiembrie și 3 decembrie. Aici, cele 159 de state membre vor încerca să găsească „un răspuns coordonat” care va permite „restabilirea încrederii consumatorilor”.
Reuniunea care va fi organizată în capitala Spaniei era programată iniţial să aibă loc la Marrakech. Marocul a renunţat însă să găzduiască evenimentul, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19 în multe ţări.